Biblia/Vechiul Testament/Isaia/Capitolul 17
- Proorocie împotriva Damascului: "Damascul este scos din numărul cetăților și a rămas o grămadă de ruine.
- Cetățile Aroerului sunt pustiite pentru vecie; ele sunt bune de păscut turmele, care se culcă acolo și nimeni nu le gonește.
- Nici cetate întărită pentru Efraim și nici împărăție la Damasc. Tot așa va fi cu rămășița Siriei și cu mărirea ei, precum a fost cu fiii lui Israel, zice Domnul Savaot.
- Și va fi în ziua aceea că mărirea lui Iacob se va împuțina și acest trup gras se va usca.
- Va fi atunci ca pe urma secerătorului ce seceră holda, când mâna lui adună spice și cum e când oamenii adună spice în valea Refaim;
- Vor rămâne pe urmă câteva roade, ca la scuturatul măslinului, două-trei măsline pe vârf, patru-cinci pe ramuri", zice Domnul Dumnezeul lui Israel.
- În ziua aceea, omul își va întoarce privirea către Ziditorul său și ochii lui către Sfântul lui Israel se vor întoarce.
- Și nu va mai privi către jertfelnice, lucrurile mâinilor lui, și nu se va mai uita la făptura degetelor lui, la Astartele și statuile ridicate soarelui.
- În vremea aceea, cetățile sale întărite vor fi părăsite ca ale Amoreilor și Heveilor, lăsate înaintea fiilor lui Israel și vor rămâne pustii.
- Căci tu ai uitat pe Dumnezeul izbăvirii tale și de Stânca scăpării tale nu ți-ai adus aminte. Iată pentru ce tu întemeiezi grădini lui Adonis și acolo sădești vie pentru un dumnezeu străin.
- În ziua când o sădești, tu vezi că se ridică și a doua zi are flori; dar de culesul roadelor nu te bucuri în ziua nenorocirii și durerea este fără leac.
- Ah! Această zarvă de popoare este ca vuietul de ape multe, acest zgomot de neamuri este ca zgomotul de ape mari;
- El le amenință și ele fug departe, gonite ca pleava pe care vânturătorii o vântură în vânt și ca vârtejul de pulbere în vreme de furtună.
- În vremea serii, atunci e ceasul spaimei, iar mai înainte de a se face ziuă, ei nu mai sunt. Iată partea, partea jefuitorilor noștri și soarta celor ce ne-au prădat pe noi.
| ▲ Începutul paginii. |