Biblia/Vechiul Testament/Isaia/Capitolul 40
- "Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu", zice Dumnezeul vostru.
- "Dați curaj Ierusalimului și strigați-i că munca de rob a luat sfârșit, fărădelegea sa a fost ispășită și că a luat pedeapsă îndoită din mâna Domnului pentru păcatele sale".
- Un glas strigă: "În pustiu gătiți calea Domnului, drepte faceți în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru.
- Toată valea să se umple și tot muntele și dealul să se plece; și să fie cele strâmbe, drepte și cele colțuroase, căi netede.
- Și se va arăta slava Domnului și tot trupul o va vedea căci gura Domnului a grăit".
- Un glas zice: "Strigă!" Și eu zic: "Ce să strig?" Tot trupul este ca iarba și toată mărirea lui, ca floarea câmpului!
- Se usucă iarba, floarea se veștejește, că Duhul Domnului a trecut pe deasupra. Poporul este ca iarba.
- Iarba se usucă și floarea se veștejește, dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac!
- Suie-te pe munte înalt, cel ce binevestești Ierusalimului, ridică glasul tău cu putere, cel ce binevestești Ierusalimului, înalță glasul și nu te teme, zi cetăților lui Iuda: "Iată Dumnezeul vostru!"
- Că Domnul Dumnezeu vine cu putere și brațul Lui supune tot. Iată că prețul biruinței Lui este cu El și rodul izbânzii merge înaintea Lui.
- El va paște turma Sa ca un Păstor și cu brațul Său o va aduna. Pe miei îi va purta la sânul Său și de cele ce alăptează va avea grijă.
- Cine a măsurat apele cu pumnul și cine a măsurat pământul cu cotul? Cine a pus pulberea pământului în baniță și cine a cântărit munții și văile cu cântarul?
- Cine a căutat în adânc Duhul Domnului și cine L-a sfătuit pe El?
- De la cine a luat El sfat ca să judece bine și să învețe căile dreptății, să învețe știința și calea înțelepciunii să o cunoască?
- Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă pe marginea unei găleți, ca un fir de pulbere într-un cântar. Iată insulele care cântăresc cât un fir de praf.
- Libanul nu ajunge pentru aprinderea focului și dobitoacele pentru arderi de tot.
- Toate popoarele sunt ca o nimica înaintea Lui; ele prețuiesc înaintea Lui cât o suflare.
- Cu cine veți asemăna voi pe Cel Preaputernic și unde veți găsi altul asemenea Lui?
- Chipul cel turnat este turnat de un făurar, argintarul îl îmbracă cu aur și-l înfrumusețează cu lănțișoare.
- Săracul, care nu poate oferi mult, alege un lemn care nu putrezește; își caută un meșter iscusit ca să facă un idol care să nu se clatine.
- Nu știți voi, oare, n-ați auzit, nu vi s-a spus oare de la început, n-ați înțeles voi ce vă învață întemeierea lumii?
- El stă în scaun deasupra cercului pământului; pe locuitori îi vede ca pe lăcuste; El întinde cerul ca un văl ușor și îl desface ca un cort de locuit.
- El preface în nimic pe căpetenii; pe judecătorii pământului îi nimicește.
- Abia sunt sădiți, abia sunt semănați, abia a prins rădăcini tulpina lor în pământ; El suflă peste ele și le usucă și vijelia le spulberă ca pe pleavă.
- Cu cine Mă asemănați voi ca să-i fiu asemenea?, zice Sfântul.
- Ridicați ochii în sus și priviți: Cine le-a zidit pe toate acestea? - Cel ce scoate oștirea lor cu număr și pe toate pe nume le cheamă! Celui Atotputernic și cu mare vârtute nici una nu-I scapă!
- Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce grăiești, Israele: "Calea mea este ascunsă Domnului, dreptul meu este trecut cu vederea de Dumnezeul meu?"
- Nu știi tu, sau n-ai aflat tu că Domnul este Dumnezeu veșnic, Care a făcut marginile pământului, Care nu obosește și nici nu Își sleiește puterea? Că înțelepciunea Lui este nemărginit de adâncă?
- El dă tărie celui obosit și celui slab îi dă putere mare.
- Cei tineri se obosesc, își risipesc puterile și vitejii luptători vor putea să se clatine;
- Dar cei ce nădăjduiesc întru Domnul vor înnoi puterea lor, le vor crește aripi ca ale vulturului; vor alerga și nu-și vor slei puterea, vor merge și nu se vor obosi.
▲ Începutul paginii. |