Biblia/Vechiul Testament/Isaia/Capitolul 64
- Ca un foc care arde vreascurile, ca o vâlvătaie care fierbe apa în clocot, fă pe vrăjmașii Tăi să cunoască numele Tău și să tremure înaintea Ta neamurile, văzându-Te
- Făcând minuni neașteptate,
- Despre care niciodată nu s-a auzit grăind. Nici urechea n-a auzit, nici ochiul n-a văzut un dumnezeu, afară de Tine, care ar săvârși unele ca acestea pentru cei ce nădăjduiesc în el.
- Tu Te duci întru întâmpinarea celor ce săvârșesc faptele dreptății și își aduc aminte de căile Tale. Iată, Tu Te-ai pornit cu mânie și noi eram vinovați prin necredința și fărădelegea, noastră!
- Toți am ajuns ca necurații și toate faptele dreptății noastre ca un veșmânt întinat. Noi toți am căzut ca frunzele uscate și fărădelegile noastre ne luau ca vântul.
- Nimeni nu chema numele Tău și nici unul nu se deștepta ca să se întărească întru Tine. Căci Tu ai ascuns fața Ta de la noi și ne-ai lăsat în voia fărădelegilor noastre.
- Și acum, Doamne, Tu ești Tatăl nostru, noi suntem lutul și Tu olarul, toți lucrul mâinilor Tale suntem!
- O, Doamne! Nu Te mânia pe noi foarte și nu-ți aduce aminte la nesfârșit de fărădelegea noastră! Privește, căci noi toți suntem poporul Tău!
- Cetățile Tale sfinte au ajuns pustii, Sionul este ca un deșert, Ierusalimul ca un loc pustiit!
- Templul nostru sfânt și mărit în care Te-au preaslăvit părinții noștri a ajuns pradă focului Și toate cele scumpe nouă, dărâmături!
- Poți Tu oare să Te stăpânești, să taci, Doamne, și să ne întristezi atât de mult?
| ▲ Începutul paginii. |