Biblia/Vechiul Testament/Isaia/Capitolul 8

←←Capitolul 7 Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]]
(Vechiul Testament, Isaia, Capitolul 8)
Capitolul 9→→


  1. Și a zis Domnul către mine: "Ia o carte mare și scrie deasupra ei cu slove omenești: "Maher-Șalal-Haș-Baz" (grabnic-pradă-apropiat-jaf).
  2. Adu-Mi martori credincioși pe Urie preotul și pe Zaharia, fiul lui Ieberechia".
  3. Atunci m-am apropiat de proorociță și a luat în pântece și a născut un fiu. Și a zis Domnul către mine: "Pune-i numele Maher-Șalal-Haș-Baz".
  4. Căci înainte ca băiatul să zică: "tată și mamă!", toată bogăția Damascului și prada Samariei vor fi duse înaintea regelui Asiriei".
  5. Și mi-a mai grăit Domnul astfel:
  6. "Fiindcă poporul acesta a nesocotit apele Siloamului, care curg lin, și a tremurat înaintea lui Rețin, feciorul Remaliei,
  7. Iată acum că Domnul va aduce peste ei apele cele mari și furioase ale Eufratului: pe regele Asiriei și toată strălucirea lui. Ele vor trece peste toate zăgazurile și vor da afară peste malurile lui.
  8. Și se va revărsa în Iuda, îl va îneca și îl va umple de apă, va ajunge până la gât și cu revărsările lui întinse va acoperi toată țara.
  9. Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați. Auziți până la marginile pământului, cei puternici plecați-vă. De vă veți întări, iarăși veți fi biruiți.
  10. Și orice sfat veți sfătui, îl va risipi Domnul, și cuvântul pe care îl veți grăi nu va rămâne întru voi, căci cu noi este Dumnezeu!"
  11. Așa îmi zicea mie Domnul, ținând peste mine mâna Sa cea tare și însuflându-mi să nu umblu pe căile acestui popor. Apoi mi-a zis:
  12. "Nu numiți uneltire tot ceea ce poporul acesta socotește uneltire, și nu vă temeți, nici nu vă înfricoșați de ceea ce se tem ei.
  13. Numai pe Domnul Savaot socotiți-L sfânt, de El să vă temeți și să vă înfricoșați.
  14. El va fi pentru voi piatră de încercare și stâncă de poticnire pentru cele două case ale lui Israel, cursă și laț pentru cei ce locuiesc în Ierusalim.
  15. Și mulți se vor poticni, vor cădea și se vor sfărâma, vor fi prinși în cursă și vor fi duși în robie!"
  16. Voi strânge laolaltă această mărturie și voi sigila această învățătură pentru ucenicii mei.
  17. Voi aștepta deci pe Domnul, Care își ascunde fața Sa de la casa lui Iacov și voi nădăjdui întru El.
  18. Iată eu și pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu spre semne și minuni în Israel, din partea Domnului Savaot, Care locuiește în Muntele Sionului.
  19. Și când vă vor zice: "Întrebați pe cei ce cheamă morții și ghicitorii care șoptesc și bolborosesc", să le răspundeți: "Nu se cuvine oare poporului să alerge la Dumnezeul său? Să întrebe oare pe morți pentru soarta celor vii?"
  20. Întrebați legea și descoperirea! De nu vă vor vorbi asemenea cuvântului acesta, atunci nu-i lumină în ei.
  21. Vor rătăci pe pământ flămânzi și cumplit apăsați, și în vremea foametei își vor arăta colții și vor huli pe regele lor și pe Dumnezeul lor.
  22. Apoi își vor întoarce privirea spre pământ și iată că acolo va fi strâmtorare, întuneric și scârbă și nevoie! Dar noaptea va fi alungată!
  23. Căci nu va mai fi întuneric pentru țara care era în nevoie. În vremurile de dedemult el a supus pământul Zabulonului și ținutul lui Neftali; în vremurile cele de pe urmă el va acoperi de slavă calea mării, celălalt țărm al Iordanului, Galileea neamurilor.


▲ Începutul paginii.