Biblia/Vechiul Testament/Leviticul/Capitolul 9
- Iar în ziua a opta a chemat Moise pe Aaron, pe fiii lui și pe bătrânii lui Israel,
- Și a zis către Aaron: „Ia-ți din turmă un vițel de jertfă pentru păcat și un berbec pentru arderea de tot, amândoi fără meteahnă, și-i adu înaintea feței Domnului.
- Iar bătrânilor lui Israel să le grăiești și să le spui: Luați din turma de capre un țap, ca jertfă pentru păcat, un berbec, un vițel și un miel, toți de un an și fără meteahnă, ca să fie aduși ardere de tot,
- Precum și un bou și un berbec pentru jertfă de mântuire, ca să se săvârșească jertfă înaintea feței Domnului, și prinos de pâine, frământat cu untdelemn, că astăzi are să vi se arate Domnul”.
- Deci au luat ei și au adus înaintea cortului adunării cele ce poruncise Moise și a venit toată obștea și a stat înaintea feței Domnului.
- Atunci a zis Moise către obște: „Iată ce a poruncit Domnul să faceți, ca să vi se arate slava Domnului!”
- Iar către Aaron Moise a zis: „Apropie-te de jertfelnic și săvârșește jertfa ta cea pentru păcat și arderea de tot a ta și curățește-te pe tine și casa ta; apoi adu darurile poporului și-l curățește, cum a poruncit Domnul!”
- Deci, s-a apropiat Aaron de jertfelnic și a junghiat vițelul cel de jertfă pentru păcatul său.
- Iar fiii lui Aaron, aducând sângele la el, și-a muiat degetul în sânge și a pus pe coarnele jertfelnicului, iar celălalt sânge l-a turnat jos lângă jertfelnic.
- Grăsimea, rărunchii și seul de pe ficat, de la jertfa cea pentru păcat, le-a ars pe jertfelnic, cum poruncise Domnul lui Moise;
- Iar carnea și pielea le-a ars pe foc afară din tabără.
- Apoi a junghiat jertfa cea pentru arderea de tot și, aducându-i fiii lui Aaron sângele, a stropit jertfelnicul din toate părțile.
- După aceea i-au adus arderea de tot în bucăți și el le-a pus împreună cu căpățâna pe jertfelnic,
- Iar măruntaiele și picioarele le-a spălat cu apă și le-a pus peste arderea de tot și le-a ars pe jertfelnic.
- Apoi a adus prinosul poporului: luând țapul cel pentru păcatul poporului l-a junghiat și l-a adus jertfă pentru păcat, ca și berbecul.
- După aceea a adus arderea de tot, săvârșind-o după rânduială.
- A adus de asemenea prinos de pâine și, luând din el o mână plină, a ars pe jertfelnic, pe lângă arderea de tot cea de dimineață.
- Apoi a junghiat boul și berbecul pentru jertfa de mântuire a poporului și fiii lui Aaron i-au adus sângele și el a stropit cu el jertfelnicul de jur împrejur.
- I-au adus apoi grăsimea boului și a berbecului, coada și grăsimea cea de pe măruntaie, rărunchii cu grăsimea lor și grăsimea de pe ficat;
- și a pus grăsimea pe pieptul jertfei de izbăvire, apoi a ars grăsimea pe jertfelnic;
- Iar pieptul și spata dreaptă le-a adus Aaron legănându-le înaintea feței Domnului, cum poruncise Moise.
- Și și-a ridicat Aaron mâinile sale asupra poporului și l-a binecuvântat, iar după ce a săvârșit jertfa pentru păcat, arderea de tot și jertfa de mântuire, s-a coborât.
- Apoi au intrat Moise și Aaron în cortul adunării și când au ieșit au binecuvântat tot poporul; atunci s-a arătat slava Domnului la tot poporul.
- Și ieșind foc de la Domnul, a mistuit pe jertfelnic arderea de tot și grăsimea. Și văzând tot poporul a scos strigăte de bucurie și a căzut cu fața la pământ.
▲ Începutul paginii. |