Biblia/Vechiul Testament/Numerii/Capitolul 25

←←Capitolul 24 Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]]
(Vechiul Testament, Numerii, Capitolul 25)
Capitolul 26→→


  1. Atunci s-a așezat Israel în Sitim, dar poporul a început să se spurce, păcătuind cu fetele din Moab.
  2. Că acestea îi chemau la jertfele idolilor lor și mânca poporul din acele jertfe și se închina la dumnezeii lor.
  3. Așa s-a lipit Israel de Baal-Peor, pentru care s-a aprins mânia lui Dumnezeu asupra lui Israel.
  4. Și a zis Domnul către Moise: „Ia pe toate căpeteniile poporului și le spânzură de copaci pentru Domnul înainte de asfințitul soarelui, ca să se abată de la Israel iuțimea mâniei Domnului”.
  5. Atunci a zis Moise către judecătorii lui Israel: „Ucideți fiecare pe oamenii voștri care s-au lipit de Baal-Peor”.
  6. Dar iată oarecare din fiii lui Israel a venit și a adus între frații săi o madianită, în ochii lui Moise și în ochii întregii obști a fiilor lui Israel, când plângeau ei la ușa cortului adunării.
  7. Atunci Finees, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, văzând aceasta, s-a sculat din mijlocul obștii și, luând în mână lancea sa,
  8. A intrat după israelit în sălaș și i-a străpuns pe amândoi, pe israelit și pe femeie, în pântece; și a încetat pedepsirea fiilor lui Israel.
  9. Cei ce au murit de pedeapsa aceasta au fost douăzeci și patru de mii.
  10. Și a grăit Domnul cu Moise și a zis:
  11. „Finees, feciorul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mânia Mea de la fiii lui Israel, râvnind între ei pentru Mine, și n-am mai pierdut pe fiii lui Israel în mânia Mea;
  12. De aceea spune-i că voi încheia cu el legământul Meu de pace,
  13. Și va fi pentru el și pentru urmașii lui de după el legământ de preoție veșnică, căci a arătat râvnă pentru Dumnezeul său și a ispășit păcatul fiilor lui Israel”.
  14. Numele israelitului ucis, care a fost omorât cu madianita, era Zimri, fiul lui Salu, căpetenia seminției lui Simeon;
  15. Iar numele madianitei ucise era Cozbi, fiica lui Țur, căpetenia unei seminții ieșită dintr-o casă patriarhală din Madian.
  16. Și a grăit Domnul cu Moise și a zis: „Vorbește fiilor lui Israel și le zi:
  17. Socotiți pe Madianiți dușmanii voștri și omorâți-i, bateți-i, că s-au purtat cu voi dușmănos întru vicleșugul lor,
  18. Ademenindu-vă cu Peor și cu Cozbi, sora lor, fiica unei căpetenii a Madianiților, care a fost ucisă în ziua urgiei celei pentru Peor”.
▲ Începutul paginii.