Birjarul din Salzburg

 

Era gras, roșu și își fuma pipa liniștit pe capră.

Mă îndreptasem către el, pentrucă se uita cu un fel de tristețe și bunătate, în stradă. Desigur, mi-am zis, bietul om nu și-a câștigat hrana lui și a calului.

Îi dedei două mărci să mă plimbe o oră prin oraș. El pricepu că sunt strein, căci abia ne înțelesesem prin gesturi. Cu toate acestea îmi ghicise dorința de a vedea lucrurile cele mai frumoase din Salzburg.

Un birjar psiholog!

Mă urcai în trăsură, simțind o plăcere rară să fiu dus în trapul ușor și ritmic al calului. În tot orașul acela eram poate singurul om mulțumit și fără griji.„

Deodată, trăsura se opri, iar birjarul întorcându-se către mine, îmi arătă cu un gest larg o statue:

— Mozart !

Mă ridicai în picioare, privind cu o dulce emoție, figura genialului compozitor.

În vremea asta, birjarul începu să fluiere încet și plăcut, o parte din Lacrimosa.

Salzburg, 1894.