Biserica lui Horia

 

Mai stai visând la munții, ce șoimi și aur poartă?
Pe vale Arieșul șoptind îl mai auzi?
Pribeagă lângă Argeș, vădană printre duzi,
Biserica pustie și fără brazi la poartă.

Cioplită din puterea molidului și din
Credință strămoșească legată-n bârna dură,
Ce meșter vechi de țară, cu greaua lui secură
Ți-a hotărât altarul lui Horia, destin?

În jurul tău cresc duzii cu fragedă verdeață
Și iarba crudă-ntinde la soare plase verzi
Să prindă rândunele de umbră. Tu îți pierzi
Deasupra lor, în frunze, clopotnița-ndrăzneață.

Pe Moții tăi zadarnic îi mai aștepți, și nici
Un preot nu-ți mai cântă, bătrân, din psaltichie...
Dar azi, cu primăvara, cerească și pustie,
Slujești botez la granguri și nuntă la furnici.