Brățara nopților/I.

 

În ochii noștri apele cresc și se întunecă
Desenează fântâni degetele s-au deschis zăvoarele sângelui
Dumineca limpezește ca un obraz aerul
Și în dantela pieptului caisele clopotelor împart o aromă,
Clopote, clopote, cunosc răcoarea și argintul vostru
Prepelicar liniștea urma inimii o adulmecă
Și ca buruieni mari nopțile se desfac pe genunchii cetății
Îndoaie ca tot atâtea trestii mătasea nervilor
Se năpustesc caleștile visului
Promontoriile somnului în prăvălire
Umbrele împletesc din buciume și luceferi o velință
Pun la căpătâiul cerșetorului o pernă de surâsuri,
Zborul păsărilor a închipuit o eșarfă
Și ca un bivol sub lațul vântului se opintește pădurea.

Iată un șarpe se târăște peste pleoapele noastre
Un țipăt clatină ca ulmi umerii
Durerile, ce nămol, ne sug tălpile
Frații mei frații mei știu foamea și suferința voastră
De câte ori am vrut să vă dau un ospăț somptuos din inima și plămânii mei
Mi-am încovoiat și eu trupul în mucegaiul zilelor
Am cântat frunzele toamna înserarea iubirea
Dar simțeam cum din unghere ochii voștri mă pândeau ca arcașii
Adăstați din talgerul inimii o chemare
O trâmbiță de spume să spargă adâncurile
Porumbelul glasului să vă aducă un salut sub aripă
Să vă învăluie ca serpentine privirile
Și incendiul vocilor
Pâine să fie cântecul pentru deznădejdea voastră
În sălile de așteptare tristețea ca un samovar bolborosește
În curând trenul nevăzutului va veni să vă ducă unde
Infirmierii cerului răvășesc vata norilor
Zăngănesc în boschete metalele toamnei
Burghiul timpului a găurit timpanele
Simt în carnea mea frigul vostru ca o mușcătură
Când în odăile mari lămpile sunt ca funde de gală
Nimeni nu vă rostește numele
Ca lupi focul bijuteriilor vă îndepărtează
În jurul meselor gesturile fac unde ca nuferii
Și sânii matroanelor atârnă ca fructele putrede.

Dar iată aici în poemul acesta eu vă sărut gleznele sângerate
Și mâinile tale Ștefan Roll care la cinci dimineața freacă podeaua lăptăriei
Pentru ca apoi să taie profilul îngerilor în poeme
Și dăruie bucuria paharului cu lapte celor umili și săraci
Îmi descui ca un ghiozdan pântecul
Și vă întind ficatul meu ca o oglindă
Vă primesc în mine precum în cearceaful lacului stelele
Vântul a frizat norii a răsfirat păpădia cântecului
Ca-ntr-un termometru urcă în mădularele mele mercurul tristeții
Purtați pasărea visului pe creștet
Și nopțile vă împodobesc cu o beteală de liniște
Când ploaia își desface cozile de păun în privire
Și pe frunzele ochilor melcii somnului înaintează.

Ca un steag limba atinge membrana cerului
Diamantul inimii taie ferestrele nevăzutului
Și flăcările izbucnesc în valuri lungi ca zăpezile
Se întretaie ca miresmele săbiilor stelelor
Obrazul vântului se încumetă până la mine
Tâmplele desfac o paloare ca șervetele.

Privește: în părul ceasului deznădejdea n-a rupt panglicele izvoarelor
Și surâsul tău se revarsă ca o aureolă boreală
Pe coastă brazii îți întind buzele de sare
Ca șopârle vânturile circulă în membre.
În nisipul frunții argintesc peștii fulgerelor,
Se decojește în palmă portocala furtunilor
Licoarea soarelui umple arborii ca eprubete
Zilele cresc în pupilă podgorii, lebede,
Ursul răzvrătirii n-a sfărâmat toată zmeura din suflet,
Și pe limbă harfele depărtărilor aduc coacăze.

Prin creierul meu trec toate veștile ca-ntr-o cutie de poștă
Batistele glasului flutură ca în lumina amiezii grădinile
Dau de perete porțile sângelui
Toate zgomotele universului sună mă încing ca un chimir
Știu, zornăiesc banii durerilor
Crivățul mâhnirilor șuieră
Mânia veacurilor rostogolește stâncile
Degetele tristeții pătrund în mănușa inimii
Din toate părțile bărcile întunericului se apropie
Urzesc un lăicer vaietele
Iederea vocilor se veștejește.

A hoo A hoo vânătorul timpului aruncă în scântei barda
Mistrețul primește tăișul ca o floare roșie în frunte
Desișurile închid frunza ecoului ca o carte
Numai visul scaldă plaja inimii se retrage ca o maree
Visul flux reflux al gândului
Atingere în zvonul balului de rochia dansatorei
Împletește o beteală din vânturile bolnave
Cascada părului se desface pe brațe
Rotunjește pietrele umerilor, înalță spicul glasului.
Călătorii nevăzutului se plimbă în vagoanele tăcerii
Nopțile, agită ca o băutură eventaliile aerului, nopțile,
Din agrafa lunei faldurile cerului se desfac în brocarte
Nopțile cu mâini atât de ușoare cuprind trupurile,
Și ca ferestre ascund obrajii, ca ierburi înalte,
Nopțile, alunecă o sanie pe zăpezile glasului,
Aprind jarul buruienilor în buzunarul văilor,
Se topesc asemeni catargelor la orizontul inimii
Nopțile aduc o dulceață pe buze ca strugurii
Dar uneori sunt amare ca trezirile în ospiciu,
Clănțănesc scheletele pomilor
Ca rădăcini în noi oasele,
Pastile în esofagul umbrelor pereții se dizolvă
Odăile, câmpurile, munții se nesfârșesc
Coama infinitului flutură,
Nechează armăsarii vântului
La orice răspântie glasurile înalță jertfe.

Noaptea se ridică în vârful degetelor
Își îmbracă basmalele de luceferi,
E un neguțător de covoare persane,
Sună măzăriche ploaia mărgelelor,
E o ghicitoare și boabele de cafea îi pun o brățară
Citește drumul curcubeielor în palma văzduhului
Noaptea nemărginește apele și oamenii,
Amestecă asemeni glasurilor, cetățile,
Surpă în noi toate ruinele poftelor
Noapte amforă
În cenușă, zborul vulturului,
Plasă de siguranță pentru zborul mortal al gândului,
Albie a visului, noapte,
În paharul vântului spumă,
Cum luminezi lucrurile pe dinăuntru ca o radiografie,
Pe stânca ta norii iscălesc fulgere ca turiștii
Aduci din adâncuri o găleata cu liniște foarte limpede
Și ce ferigă desface pe umerii tăi spaima,
Ce alge umbrele învăluie brațele,
Licheni și mușchi pașii tăi în scorbura cerului
Noapte rachetă în atingere cu mingea lumilor.