Brățara nopților/VII.

 

La poarta amurgului se ciocnește legătura de chei a sălciilor
Între trestiile uscate păsări cad în somn ca mănușile
Sună țambalele vântului și dansatoarea sângelui începe danțul cuțitelor
Sângele, ce vin bătrân în canaua vinelor,
Sângele, ce felinar luminând subterna trupului
Sângele, cum încearcă rezistența tâmplelor,
Și încleștează în gratiile nopții unghiile călătorului
Din compartimentul de clasa III-a
Pe băncile de lemn maldărul de oameni se clatină ca nămolul tulburat de piciorul înotătorului
Respirația o pătură neagră scutură aerul
Șarpele oboselii urcă pe scările încheieturilor
Trupurile se apropie se recunosc între ele:
Bucăți din același postav al nopții,
Tampoane nopțile se sărută
Și o savană cu ierburi aprinse despletește fumul locomotivei
Cu un deget, trenul pipăie gingia tunelului
E o intrare din noapte în noapte
Bisturiu prin măruntaiele muntelui
Scrâșnesc fălcile osiilor
Aburi ling pereți
Mușcă firida nărilor
E o trecere din noapte în noapte.