Brățara nopților/XI.

 

Acum în tipografii mașinile dorm ca niște pești uriași
Prin ferestrele înalte noaptea își scutură sacii cu făină albastră
Și curelele stau nemișcate ca niște panglici ale tăcerii
Noaptea a pus lacătul ei nevăzut peste roțile care au vânturat glasul veacului
Noaptea a neclintit aceste batoze ale gândului
A legat în căpițe grâul pentru legănarea ochiului
A oprit împreunarea literelor fulgerând ca solzii
Și toată sala mașinilor e un muzeu cu monștri marini
Cu un brâu sulul de hârtie pentru cingătoarea visului
Visul atinge cu o melodie urechea frunzelor
Și, pupile, rotativele se dilată în orbita nopților.

Fluture, plumbul și-a lăsat polenul pe degetele zețarului
La ora închipuită umerii lui nu se mai apleacă peste oglinda cuvântului
El trezește dangătul care doarme în clopotul apusului
El ca o lampă desenează în unghere conturul cântecului
Ca vegetale metalele primesc clorofila cernelei
Foile se sărută
Se fecundează rădăcinile vorbelor
Jurnalele, afișele, câte curcubeie
Strigătele cresc, învăluie ca o pădure de liane
Plăcile vibrează
Și flutură basmalele coalelor
O licoare se urcă în eprubeta vântului
Sângele gândului circulă în artere dinamourile
Se amplifică zumzetul tiparului ca o aclamare sub balconul învingătorului.

De aici, mașinile se smucesc în curele
Izbesc cremenea minutului
În zăbale spuma e dantela de strigăte
În coamele lor manuscrisele au împletit bucle
Și literele aruncă lumini ca brățările dansatoarei
Agită teancul de hârtii ca tot atâtea mâini pe peronul despărțirii
Țâșnesc semnale asemeni contrabandiștilor din tufișuri
Se împletesc serpentinele de culor și de imagini
Se desface o cortină peste balul inscripțiilor, cerneala.

Ucenicii culeg zvonul în tăcere ca scafandrierii
Aleg cochiliile
Mărgeanele rare ale versului
Joacă în palme pietricelele silabelor
Alătură ecourile precum un pianist clapele
Aruncă pe umerii planetelor o beteală de cântece.
Tipografii, voi sunteți țâțele pământului
Prin spuma voastră se limpezesc dantelele glasului
Și mieii închipuirii vin să bea laptele vostru
Laptele vostru se umflă în cana văzduhului
Flutură o eșarfă de azur peste întinderi
Și o lumină se desface din voi ca din frunțile sfinților.

Tipografii
Cutii pentru bijuteriile visului
Evantalii de ape
Glastre pentru buruiana inimii sălbatecă
Oglinzi în care imaginea sufletului se adună
Precum în fundul ceștilor de cafea rămășițele nopții
Ale nopții care tulbură tălăngile plantelor
Și vrăjitoarea atentă poate rosti adevărul impalpabil.

Cărțile sunt încă umede de sărutul mașinilor
Limba primește gustul amar al plumbului
Cărțile vin pe buzele mele ca toate șipotele
Ca toate păsările
Cărțile: câte lacăte la poarta de stejar a solitudinii
Cărțile: câte trepte înspre ferăstruica deschisă nevăzutului
Din tipografii pornesc trâmbițele de nouri
Din tipografii izbucnesc havuzuri vocile
În cearceafuri trupul furtunilor
Și ca fântâni, tipografiile se adâncesc în argila nopților.