Brățara nopților/XVI.

 

Se dilată ca o pupilă râsul izbește în cremene zorile
Și fulgerul nopții se deznoadă pe umărul apelor

Zăngănesc lanțurile sângelui în închisorile vinelor
Se deșteaptă o pasăre sub frunte și scormonește huma ecoului
Până unde lovești cu un târnăcop bulgărul de sare al creierului
Până unde se topesc în flacăra gândului figurile de ceară ale zilelor.

Și semenul tău,
Semenul tău cititorule ar voi să înalțe deasupra capului arcușul libertății
Ca un toreador care oferă reginei inima fumegândă a taurului
Ca amfora ficatului dăruită acvilei
Semenul tău caută în dâra plugului semințele dezlegării
Semenul tău zgârie scoarța copacilor,
Atinge de tâmpla lui cădelnițele izvoarelor
Semenul tău se roagă, blestemă, binecuvântează, înjură
Înalță catedralele corăbiilor, spintecă cu mașini uriașe pântecul vântului
Înspumează armăsarii glasului, dărâmă și clădește laolaltă
Ațâță tendoanele cărbunilor în mușchii vapoarelor
Și ca tot atâtea antene nervii lui captează spasmul timpului
Calcă pe grumajii colinelor, strânge în pumni coarnele munților
Caută în nisipul nemișcării grăuntele de aur al revelației
Se închide în suferință ca în cochilia lui melcul
Se apleacă peste buchetele visului: bibliotecile
Sub clopotnițe de tăcere bibliotecile prelungesc panglica dangătului
Bibliotecile, aceste anticamere ale veșniciei, aceste grădini ale extazului
Fiecare frunte: o ciutură adâncită în gâtlejul unei fântâni de azur
Străjuită de busturi atente, mesele sunt poteci prin toamna cuvintelor
Un fluviu de liniște alunecă prin sălile ca oglinzile
Și totuși se aude mugetul nescăzut al foametei al durerilor
Bandajele cărților nu-s deajuns să acopere rănilor gândului și ale cărnii
Dar încetinit gestul agită batista de cristal a minutului
Și deodată din buclele paginilor prințesele țâșnesc ca jedourile
Aduc în mâini mătăsăriile cântecului
Flutură în privire pădurea de smaragd a bucuriei nedeslușite
Așa cum plămânul se desfată în mirosul reavăn al fânului
Și cum mâinile rotunjesc în aer obrazul oval al zborului
Mâinile ca doi porumbei legați de panglicele brațelor
Mâinile care au atins sâmburele magic din piersica poemului
Și s-au trezit cetățile adormite în oceanele bibliotecilor
Pentru coraliile sângelui insule prin undele nevăzutului
Biblioteci asemeni ceasornicelor cu nisip pentru măsurarea nesfârșitului
Oamenii ca sălciile își scaldă fețele în plânsul crepusculului
Oamenii întârzie în biblioteci în așteptarea cântecului care trebuie să vină.

Biblioteci căi ferate ale închipuirii
Biblioteci flori la cheotoarea nemărginirii
Când ochiul ca un călăreț bate toate hotarele furtunilor
Când craniul se umple de infinit ca o ploscă adâncită în șipot pentru ospățul vânătorilor
Cum păsările sparg în ciocurile lor metaniile colorate ale ecoului
Cum fețele înecaților trec prin vitrinele somnului.

Toate vămile primesc beteala amurgului
Un fluier se rupe din orice lacrimă din orice tâmplă
Rotească peste paragina ochiului uliul luminos al nopții
Stingă-se sub vatră jarul luceferilor
Corbul minții odihnească-se pe, aplecată, crucea vântului.