Brățara nopților/XVII.

 

Cascadă prin mâinile torcând beteala visului
Mieii cerului părăsesc între degete buclele de azur
Și inima devine o punte între ev și ființă
Răsună porțile singurătății se închide robinetul meterezelor
Ca un păun crepusculul se desfoaie luminează coridoarele cetății
Când iubirea sclipește precum diamantul din paharul învingătorului
Iubirea licoare magică în ceașca de cafea a capului
Și covoarele se adâncesc în ele înșile ca sărutarea la infinit a oglinzilor
O amforă-i iubirea pe umărul destins al cântecului
Vietățile își înalță frunțile din noroiul de suferințe
Încă o dată spaima, durerea, ura se trag înapoi la atingerea buzelor
Încă o dată ca un steag auzul flutură în bucuria uitării de sine.
Spintecă întunerecul ca un hohot de far înnebunit
Ca un far care caută în naufragiu deznădejdea corăbiei supte înspre adânc de boturile valurilor
Și mulțimea privește de pe punte la năpustirea monștrilor înfometați
Groaza crește ca trupul desfăcut în înalt al apelor
Dar scânteiază precum cremenea sufletele, și iubirea
Leagă în jurul inimii colacul de salvare.

Iubirea macină o făină de stele pentru pâinea extazului
Iubirea clădește din nou lumea pe dinăuntrul pleoapelor
Deschide brațele ca ferestrele anotimpurilor
Și albesc vorbele în pârâul vocilor
Al vocilor împreunate ca mările orizontului
De-a lungul drumului cu priviri ca ferigile
Cu inflexiuni ca îndoirea elegantă a păpurișului
Cu genunchiul în colb și sărutarea ca o frunte a mâinii
Cu apropierile precum atingerea de sub pleoapa pământului a lacrimei fântânilor.

Iubirea-i un refugiu pentru doliul rupt din păragina pieptului
Pentru zgomotul de lupte zăngănind în metalele oaselor
E firul de aur din balanța zilelor
Când dinții se înfig în pulpele norilor în obrajii vântului.

Dar ca un șarpe gândul pândește în nisipul minții
Și vânătorul alungă ciuta peste vâltorile fructului
Minciuna fierbe-n tâmplă ca-n subterană mustul
Iubirea-i arcușul de parfum peste strunele crinului
Rodesc prunii din livezile glasului se lasă cortina amintirilor
Plutesc berzele revenirei peste aburul irosit din azima somnului
Se întorc limbile vântului pe cadranul văzduhului
Și trupul se umple de sunetul repetat al orei.
Privire răsfrântă în privire
Surâs adâncit în surâs
Foc jucând peste două inimi topite-ntr-un profil
Făcătoare de minuni schimbând ghimpii în funde de auroră
Și prin pletele împreunate lumina trece ca un landou sărbătoresc
Noaptea se răsucește în adâncuri ca o buruiană secată
Cerul e un pian nesfârșit, oceanul e pedala,
Ca păsări gleznele cântă, sufletul trâmbițează,
Iubirea ca razele Roentgen arată lampioanele dintre coaste.