Brățara nopților/XXII.

 

În cutia glasului se împletesc panglicele cântecelor
Sunt cântecele ca niște coralii de crepuscul peste fluviile Africii
Sunt cântecele negrilor reținuți în spini invizibili rochiile dansului
Sunt cântecele prizonierului care a uitat obrazul azimei de acasă
Sunt cântecele ca gene de catifea umbrind ochii catedralelor.

Ce zid al plângerii e inima
Și sângele duce la vale cântecele de tristețe
Ca arborii smulși din rădăcini de puhoaiele munților
Ca turmele de nouri care merg să se adape din jgeabul mărilor
Și fiecare pasăre e o ghitară pentru degetele vântului
Fiecare pasăre poposește ca o medalie pe pieptul aerului
Când bem din cupa sânilor limpezimea speranței
Și diademele nopților strălucesc pe umerii plantelor.

Atunci prin calvarul tâmplelor răzbate cascada somnului
Somnul cu năvala cailor albi și a steagurilor de apă
Somnul ca o cușcă de gheață pentru prepelița surâsului.
Lămpile se ciulesc ca urechile vitelor la apropierea furtunii
Ruginesc în hangarele văzduhului roțile mari ale colinelor
Se ating de buruieni mandolinele șerpilor
Și în oglinda frunții panoplia drumului se aurește.