Deschide meniul principal

Wikisource β

Briareu
de Alexandru Odobescu


Mare nemulțumire era în palatele Olimpului, locaș al zeilor nemuritori, de când Zeus biruise pe zeii cei bătrâni și se așezase cu sila pe scaunul împărătesc al tatălui său, Cronos. El ținea acum în mâinile sale trăznetul; sub picioarele lui zăceau grămădite tunetele și fulgerele și toți zeii, rânduiți în juru-i, tremurau de frică dinaintea puterii și măririi lui.

El le impunea însărcinări grele și le vorbea tot aspru, voind, prin astfel de purtări strașnice, să întemeieze domnia lui fără cumpăt peste toți zeii de pe uscat și de pe mare.

Toată ziulica, agerul lui vestitor, Hermes, trepăda în sus și în jos ca să ducă în toate părțile poruncile sale; căci Zeus voia ca toată firea să-i fie deopotrivă supusă și nu-și mai aducea câtuși de puțin aminte de timpul pe când și dânsul era slab și fără putere.

Atunci se auziră din partea zeilor pământului și ai mării suspine și șoapte înfundate de nemulțumire și ei toți se adunară la un loc să se sfătuiască.

Poseidon, împăratul valurilor întunecate, înălță mai întâi glasul și vorbi așa:

„Ascultați-mă pe mine, voi, Hera și Atena; hai să ne răsculăm împotriva lui Zeus și să-i arătăm că el n-are niciun drept de a ne asupri pe noi! Vedeți bine cât de rău se poartă de când i-a încăput puterea în mâini. Nu-și mai aduce deloc aminte că tot noi l-am ajutat în războiul ce a avut cu tatăl său, Cronos; iar după ce l-am făcut să învingă, el tocmai pe aliații lui cei mai puternici îi nedreptățește mai tare. Pe Prometeu, titanul binefăcător care a dat focul înapoi muritorilor și i-a scăpat de groaznicele urgii ale gerului și ale foamei, iată că a pus să-l ferece pe piscurile sterpe ale Caucazului. Deoarece nu i-a fost teamă să înlănțuiască într-astfel tocmai pe un titan, bagă bine de seamă, Hera, să nu-l apuce, într-o zi de mânie, să te nenorocească mai rău și pe tine!”

Atena vorbi atunci astfel: „Înțelepciunea i-a părăsit mințile lui Zeus; toate faptele sale sunt acum numai viclenii și trădări. Ce mai așteptăm? Hai să-l prindem și să-l ferecăm țeapăn, pentru ca să nu ajungă cerul și pământul a fi cu totul prada luptelor și a bătăilor.”

Deci, se jurară cu toții să nu mai rabde asupririle lui Zeus și, după ordinul lor, Hefaistos făuri niște catușe uriașe, cu care-l să-l ferece, îndată ce somnul greu i se va lăsa pe pleoape.

Dar zeița Tetis, ascunsă în peștera ei de mărgeanuri din fundul mărilor, auzise cuvintele lui Poseidon și ale Atenei. Ea se înalță de pe mare ca o ceață alburie și se așternu în genunchi dinaintea tronului lui Zeus. Îi îmbrățișă picioarele și-i vorbi așa: „Ascultă-mă și pe mine, o, Zeus! Zeii nemuritori tremură de frică dinaintea puterii tale; dar ei sunt amărâți de vorbele-ți aspre și de strașnica-ți purtare; ei spun că înțelepciunea a părăsit mințile tale și că faptele-ți sunt acum numai viclenii și trădări. Mai ascultă-mă încă, o, Zeus! Hefaistos a făurit niște cătușe uriașe; iar Hera și Poseidon, împăratul mărilor, și fecioara Atena, s-au jurat că te vor fereca, îndată ce somnul greu se va lăsa pe pleoapele tale. Dă-mi voie să-ți aduc aici pe Briareu, uriașul cu o sută de mâini, ca să te apere la nevoie. Cât va fi el lângă tine, n-ai să te temi nici de mânia Herei, nici de a lui Poseidon. Dar, îndată ce va trece primejdia, adu-ți aminte, o, Zeus, să stăpânești cu blândețe și cu dreptate, căci acela ce voiește a domni nesocotind binele și iubirea supușilor săi, zile lungi de domnie nu are. Apoi iar, nu uita că acelora care ți-au dat ajutor, nu se cade să le faci ca lui Prometeu, pe care l-ai ferecat de stâncile Caucazului. Va veni, poate, o zi când voi cere și eu ceva pentru fiul meu, Ahile, adu-ți aminte că eu te-am scăpat de cătușele lui Hefaistos.”

Zeus răspunse cu omenie și vorbi așa: „O, Tetis, grăbește și adu-mi-l încoace pe puternicul Briareu, care să mă apere cu suta lui de brațe; iar pentru cele ce mi-ai spus, să nu ai nicio teamă, căci Zeus nu va nesocoti povața ta cea bună și ceilalți zei nu vor mai avea cuvânt de aici înainte a se plânge de strășnicia mea și de vorbele mele aspre.”

Atunci, Tetis chemă pe Briareu, să iasă din băierile pământului și să vină în apărarea lui Zeus. Uriașul se arătă în palatele Olimpului și îndată, toți zeii începură a tremura, când îl văzură alături de Zeus, care acum se răsfăța în puterea sa. Cu toate acestea, el le vorbi astfel: „Ascultați-mă bine, voi, Hera, Poseidon și Atena! Eu, ale voastre planuri le cunosc; știu că aveați de gând să mă puneți în lanțuri, ca să scăpați de relele mele purtări. Dar să nu aveți nicio temere. Fiți, de aici înainte, totdeauna cu voie bună la îndeplinirea înțeleptelor mele voințe și vă jur că nu veți mai avea cuvânt a vă plânge că Zeus este un domn crunt și viclean.”

Așa se făcu iar pace în cer, pe mări și pe pământ.