Buchetul (Regnier)

 

În mijlocul rozasei deschise pe parchet
Pune-ți ușor piciorul ș’ascultă, căci vorbește
Singurătatea tristă, acelei ce sosește:
N’ai auzit in marmor’un scârțâit incet?

Vibrând răsună harpa sub pasu-ți indiscret,
Se mișcă policandrul, cristalul strălucește.
Crezi că din tote astea nimica nu trăește?
Ș’oglind’are fantoma-i și toate-a lor secret.

Aleargă iute timpul; sunt credincioase toate ;
Tăcerea nevăzută din aripele-i bate
Și umbra transparentă și praful gânditor.

Pe marmora măsuței pe care potrivirea
Cu carnea omenească, e lucru izbitor.
Despoaie’ncet buchetul ce ți l’a dat Iubirea!