Buddha

 

Vai! mintea-mi de iubirea de oameni e cuprinsă,
De-atâtor vieții chinuri cum oare să vă scap?
Așa în colivie o pasăre e prinsă;
În cerul surd nici rugă, nici milă nu încap.

Și cum greșim noi drumul, când timpul e în ceață,
Așa de om se joacă în veci destinul său;
Nimicul este ținta de cucerit prin viață:
A nu mai fi: e bine, căci viața e un rău.

O gloată! vin-la mine, căci sfânta nimicire
Ce mântuie de viață, născui să ți-o arăt:
Vai! boală, sărăcie, restriște, chinuire
E, partea omenească: e tină sau omăt!

Eu plâng a voastră soartă, și mintea-mi se frământă;
Dar azi zdrobi-va omul cumplitul chin al său;
Învățătura-mi este realitatea sfântă;
În cer este nimicul, și el e Dumnezeu!

1. Çakyasindha (leul Çakya-ilor, neam din India), fiul regelui din Kapilavastu, se retrase în viața pustnică, luând numele de Çakyamuni (pusnicul Çakya-cilor; cf. muni cu elinul monos, singur, de unde mănăstire, monah). Sub numele de Buddha, el predică o religiune noă, în care zeitățile brahmanice fiind suprimate, sufletul cel fericit ajungea să se nimicească. Buddhiști ziceau: „Primul bine e de a nu fi, al doilea de a nu mai fi“. Îi ziceau iarăși: „Mai bine de cât în picioare, să șezi; de cât să șezi, să fii culcat, și de cât culcat, să fi mort“, Bine primită de mulțime (cărei Buddha vorbea în pilde), fiind că zdrobea castele, religiunea buddhistă ajunse să privească pe Buddha ca zeu, și ca zeități, entitățile lui filosofice. Ea fu prigonită în India, dar mai trăiește în Ceylan, în Tibet, în China unde a dat naștere la multe secte superstițioase, — și în Japonia. — Versul penultim e tradus din chiar vorbele lui Buddha.
   — Bucata e scrisă identic pe același metru ca Manu. Sunt greșite emistihul al 2-ea de la versul al 7-lea:
   de cucerit prin viață și emistihul I de la versul
   al 5-ea: Și cum greșim noi drumul,
   și al 8-ea: a nu mai fi e bine...
   iar de la versul al 15-ea, amândouă:
   Învățătura-mi este realitatea sfântă, accentul de origină de pe a din realitatea ne fiind îndestulător.
   Accentul ritmic (distinct de cel prozodic; vezi Versification, cours de Vie, p. 17), silind a se pune o pauză după de-atâtor (versul al 2-ea), după așa (v. al 3-ea și versul al 6-ea), înainte de surd și dup-această vorbă (v. al 4-ea), după Dar azi (v. al 14-ea) și după el (v. 10-ea), face ca aceste versuri să nu fie false.
   Rimele din strofa primă sunt bogate; ceață rimând cu viață nu mă mulțumește, fiindcă diftonga nu e aceeași, E o greșeală, după mine, de a pune a rimă o vorbă netonică ca său; e a face versificațiunea prea lesnicioasă. Greșeala e și mai mare la versul din urmă, la care Dumnezeu nu reproduce sunetul de ă din său.