Bun venit și bun rămas

 

Îmi strigă dorul meu : călare !
În șea am fost cât ai gândi.
Pe câmp amurg în legănare,
Pe munți a nopților stihii ;
În ceață învelit stejarul,
Uriaș năprasnic se clădea
Și umbră rea din tot frunzarul
Cu mii de negri ochi pândea.

Din dealul unui nor alene
Sta jalnic luna’n colbul sur
Și vânturi fâlfâind din pene
Îmi viforau jur împrejur ;
Din noapte se nășteau strigoaie,
Dar viu și vesel eram chiar :
În vinele-mi, ce de văpaie!
În inima-mi, ce joc de jar !

Mi te zăream, și raze pline
De har curgeau în pieptul meu,
Tot sufletu-mi ținea de tine,
Orice răsuflet dam — al tău.
Timp roz de primăvară’n toane
Înconjura obrazul drag.
Ce gingășii, ce farmec, Doamne !
De-așa nădejdi am fost sărac !

Vai, inimă, te strângi pustie
Când zorii despărțirii vin :
În sărutarea-ți, ce beție !
În ochii tăi uimiți, ce chin !
M’am dus, stătea și-a ta privire
Plângând mă urmărea din loc :
Să fii iubit, ce fericire !
Și să iubești, Zei, ce noroc!