Cântare dă tânguire la sfârșitul vieții

 

    Mă duc, mă duc șî vă las,
    nici o urmă vă mai las,
    Să vă luați după mine,
    să vă întâlniți cu mine.
    Mă duc, d-unde nu mai vine,
    ș-unde a merge să cuvine.
    Cine a venit în lume,
    or nu s-a mai dus din lume?
    Cine ochii ș-au închis,
    oare și i-au mai dășchis?
    Cine s-au dus după lume,
    oare mai venit-au în lume?
    Mă duc, mă duc șî vă las,
    nici o umbră vă mai las.
    În zadar venim în lume,
    în zadar trăim pă lume,
    În zadar ne străduim,
    în zadar ne chipuim
    Să dobândim toate-n lume,
    când nimic luăm din lume.
    Goli am venit, goli ne ducem,
    nimic cu noi d-aici ducem,
    Toate o zădărnicie,
    bine ar fi să nu mai fie;
    Toate o ticăloșâie
    ce n-aș vrea să mai vie.
    Toate vin, toate să duc,
    toate trec într-un minut.
    Mă duc, mă duc și vă las,
    oase moarte făr'dă glas,
    În zadar vă tânguiți,
    în zadar vă șî jăliți
    Pentru cei ce-au răposat,
    șî dă chinuri au scăpat.
    Moartea toate potolește,
    toate ni le istovește.
    O, ce grea dăspărțire,
    dintre oameni după fire!
    Nu mă puneți la uitare,
    rugu-vă cu îndurare,
    Cei ce rămâneți pă urmă,
    cât veți mai trăi în urmă,
    Dați-m mie cea mai dulce,
    la cel ce d-aici să duce,
    Cea din urmă sărutare,
    c-o întreagă-mbrățișare.
    Mă duc, mă duc șî vă las,
    vedeți, vedeți ce vă las,
    Vă las chiote șî leșânuri,
    văitături șî suspinuri,
    Vă las jale cu năcaz,
    vă las lăcrămi pă obraz,
    Ș-un vaiu mie! fătul mieu!
    frate! soro! tatal mieu!
    A mea maică cea prea dulce!
    (O, ce dureri mi-aduce!),
    A mea fată prea iubită,
    dă la țâțe-m dăspărțită,
    Cum te duci! șî und'te duci!
    cu ce grabă te șî duci!
    Amar! amar! amar! mie!
    or putea-va să mai vie!
    O, viață amărâtă!
    ce petrecere urâtă,
    Când nădejde n-am lăsată
    a te mai vedea vreodată!
    Vaiu! cum fuge dă la mine!
    Moarte șî mie mai bine:
    Atunci toată întristarea
    îm va lipsi, șî durerea;
    Întristare văz că las,
    um cumplit vrăjmaș vă las.
    Dăparte d-această boală,
    ce pă toți curând domoală,
    Că-ntristarea la-ntristare,
    întristare șî mai mare,
    Și durerea la durere,
    cu mult mai mare durere,
    Mă duc, mă duc șî vă las,
    zioa bună vă șî las.