Cântec (Iacob Negruzzi)
De voiți pe-a vieții cale
Fără dor și fără jale
Lin și pacinic să pășiți,
Nu iubiți!
De nu vreți ca în suspinuri
Și în lacrimi și în chinuri
Soarta voastră s'o jăliți,
Nu iubiți!
Și cuprinși de desperare
Zile lungi și nopți amare
Moartea neagră s'o doriți,
Nu iubiți!
Dar de vreți și'n desperare
Să cântați cu inspirare
Dorul jalnic ce simțiți,
O iubiți!
Și uitând atunci pe sine
Fericirile divine
Ca prin vis să 'ntrezăriți,
O iubiți!