Cântec de ducă

 

Apa cade, să ne ’nghită
Stânca dă să ne strivească,
Cu aripa fâlfâită
Păsări vor să ne răpească.

Jos, sub poalele de munți,
Poame se tot uită ’n lacuri
Străvezii de veșnicie.

Buze de fântâni și frunți
Mărmuresc sub flori, de veacuri,
Pe când vântul lin adie.