Cântec despre o bătrână

 

E mult, de când și dânsa
Era jună în floare ;
Al ei păr, negru cândva,
Azi seamănă-a ninsoare ;
Pe fața-i, de timp trasă,
Un șir de brazde sunt:
Dar eu cu toate-aceste
În versuri voi s-o cânt!

Palaturi mari nu are
Nici rang înalt domnesc;
Veștminte prețioase
Nici când n-o-mpodobesc.
Dar are ornaminte
Ce-i stau mult mai frumos:
O inimă curată
Și-un suflet blând, zelos.

Locașu-i e departe
Un sat necunoscut;
De a lumei plăceri multe
Nu știe, nici n-a știut.
A ei plăceri, petreceri
Sunt: lucrul ne-ncetat...
Ea nu se simte bine,
Când n-are de lucrat!

Ici lucră, colea-ndeamnă
Pe alții la lucrare;
Nici când nu-i obosită,
Repaus nici când n-are.
La casă veșnic dânsa
Se culcă mai târziu,
Și nime nu se scoală
Ca ea de timpuriu.

Ea-i îngerul căsuței
În care locuiește,
Ea-i stea conducătoare,
Ea-i soare ce-ncălzește:
Și cercul familiei
De dânsa luminat
În noaptea mizeriei
Nicicând n-a suspinat!

De vin săraci la dânsa
Și cer ajutorare:
La cei bătrâni, slabi, bolnavi,
Le-ntinde din ce are;
Flămânzi nici când nu-i lasă
Din casa-i mitutea.
Pe cei tari însă-i mână
Să lucre ca și ea!...

Beserica n-o uită
Nici într-o sărbătoare.
Îi place să se roage
Ființei creatoare;
S-asculte, ce vorbește
Preotul din altar:
Atunci ea-i fericită
Și uită orice-amar...

Din cărți idei înalte
Deși n-a învățat,
Națiunea și-o iubește
C-un zel adevărat:
Mai gata-ar fi să moară,
Decât să părăsească
A gintei s-ale lege
Și limba strămoșească.

De vin furtuni asupra-i,
Ea ști' să le combată;
Speranța și curajul
Nu-și pierde niciodată
Ea ști' că după vifor
Senin acuși urmează:
În bine nu se-ncrede,
În rău nu desperează...

Ea are — încă-n viață —
Un scump, iubit bărbat
Și doi fii, ce-i îndemnă
Spre bine ne-ncetat.
Dar vai! unul de dânsa
Departe viețuiește...
Când și el e acasă
În rai ea se simțește!...

Iar când să duce: plânge,
Și-i zice: „Scumpul mieu!
Fii bun; cât poți, tot lucră,
Te-ncrede-n Domnezeu:
Și el va să-ți ajute....
Iar când vei da de bine:
Să nu uiți... dragul mamei!...
Să nu uiți nici de mine!...

Aș țese mai departe
Acest cântec iubit
Dar nu mai pot de lacrimi
Ce-n ochi-mi s-au ivit...
Căci stiți cine-i bătrâna
De care aci vă scriu?
Ea-i maica mea cea dulce,
Și eu sunt al ei fiu.