Cântec național
de Dimitrie Bolintineanu


— „Tu, ce-ai salbă gălbioară,
Tu, ce ești o garofiță,
Frumușică, bălăioară,
Cu inele pe cosiță
Cum adun pe floricică
Flutureii miere nouă,
Lasă, dulce frumușică,
Pe guriță-ți s-adun rouă!"
— „De am salbă gălbioară,
Nu sunt floare garofiță,
Iar de sunt eu bălăioară,
Dar n-am rouă pe guriță.
Iar de vrei să-ți fiu soție
Și de vrei să-ți fiu iubită,
Mergi atunci la bătălie
Căci e țara, vai! robită!"