Cântecul și poetul
Când se naște într-o țară mică, — cine e poet,
Dacă simte-a lui făptură că e roasă de-un regret,
E desigur de regretul c-a născut. — El cântă, scrie,
Și abia în câte-un suflet, află câte-o simpatie.
Încolo, cine-l citește, sau de pizmă e cuprins,
Sau cu inima închisă și-n citire nedeprins
Cartea i-o silabisește.
Dar de ce de insomnie doborât, — poetul cântă,
Ș-având toate împotrivă inima și-o mai frământă
Să mai lase pe hârtie ca să treacă-al său condei,
Ce fixează note de-aur pe al foilor temei
Pentru ce mai împletește cu argint și cu mătase
Stofele predestinate urme multe să nu lase.
Visul ce ne tot șoptește?
Liliacul alb și roșu harpa sa o coronează,
Al său cântec, ca sideful strălucește, — și vibrează
Mai curat decât un sunet de cristal. — Armonios
Ca un țipăt de vioară sub arcușul mlădios,
Smulge lacrimi. — Blând și dulce se înalță; — câteodată,
De se-ncarcă cu mânie vânătă și nenfrânată
Este pentru vinovați.
Iată cântecul. — Poetul pentru ce-l vibrează însă?
Pentru cine e parfumul sau durerea lui cea plânsă?...
Tot ce știu e că natura strălucindu-i în priviri
Ceru-n sufletu-i coboară cu supreme-ademeniri,
Îngeri dulci pe buze-i cântă... — Dacă vreți să știți misterul
Pentru ce și pentru cine?... Întrebați natura, — cerul,
Sau pe îngeri întrebați.
Valțul rozelor - Excelsior - Stepa - Cu morții - Vis de mai - Psalmi moderni - Noaptea de noiembrie - Sub stele - Acșam dovalar - În răstriște - Plecare - La bestii - Naiada - Apolog - Noaptea de mai - Castele-n Spania - Orchestrare - Noaptea de martie - Zori roze (Imitație) - Prietenie apusă - Vaporul morții - Primăvara - Bucolica undă - Pe balta clară - Noaptea de februarie - Niponul - În noapte - Libelule - În atelier - Hora - Noaptea de ianuarie - Homo sum - Fântâna - Moise - Bătrâna stâncă - Epigraf - Ospățul lui Pentaur - Neron - Zi de iarnă - Avânt - Vânt de toamnă - Tu ce ești a naște - Se duce... - Stuful de liliac - În arcane de pădure - Pădurea - Între frunze - Epigraf - Faunul - Noaptea neagră - Când aripi... - Ură - Noaptea de iulie - Răsmelița morților - Noaptea albă - Visul fatal - Cântecul și poetul - Către viitorime - Gândului