Cântecul răzeșului

Cântecul răzeșului

poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri

Frunză verde de cireș,

Lung e drumul pân' la Ieși,

Lung e drumul și bătut

Din Siret și pân-în Prut!

Nu-i bătut de car cu boi,

Ci-i bătut tot de nevoi

Și de păcatele mele

Cele multe, cele grele!

Ard-o focul răzeșie!^[1]

Eu chiteam că-i boierie,

Și-i numai o sărăcie!

Pentru-o palmă de pământ

Zilele mi-am dat în vânt.

Ani întregi m-am judecat

Și nimic n-am câștigat!

Eu umblam la judecată,

Copiii plângeau pe vatră,

Nevasta-mi zăcea lăsată.

Dare-ar Domnul Dumnezeu

Să fie pe gândul meu!

Lăsa-m-oi de răzeșie

Să apuc în haiducie

Ca să-mi fac sfânta dreptate

Cu cea ghioagă de pe spate,

Să-mi aleg judecători

Cei stejari nestrâmbători!

---

1. Nenorocita clasă a răzeșilor, printre care se găsesc coborâtorii celor mai mari familii din vechime, a avut mult a suferi, sub domnia lui Mihail Sturdza, de răpirea boierilor vecini cu moșiile lor. Mulți din acei mici proprietari au preferat a se desface de pământurile lor și a deveni clăcași pentru ca să scape de prigoniri.