Cântecul zorilor

 

Hai, măi frate, hai, măi frate,
Zorile s-aprind,
Hai să căutăm dreptate,
Voie și pământ.

Plugărit-am viața toată
Ș-am muncit noi rău,
N-am văzut zi luminată,
Numai greu, tot greu.

Și pe umeri numai juguri
Pân-acum am dus,
În robie și lanțuguri
Toate ni le-am pus;
Ș-ale sufletului daruri
Noi le-am înecat
Tot în plânsete ș-amaruri,
Ce ne-au apăsat;
Și odorurile minții
Noi le-am prăpădit,

Căci în ceața neștiinței
Tot am viețuit.

Muncă, muncă și iar muncă,
Alta n-am văzut;
Și în munca noastră lungă
Toate le-am pierdut.
Am crescut în largi ogoare
Roadă cu prisos,
Dar din pâinea roditoare
N-am avut folos,
Căci ogoarele luate
Fost-au de la noi;
Nouă-n schimb ne-au fost lăsate
Juguri și nevoi.

Goi, lipsiți de toate-n lume,
Vecinic înjosiți,
La boieri n-avem nici nume.
Pe pământul țării-mume
Zăcem necăjiți.

Dar destul! Venit-a ceasul,
Ceasul așteptat,
Ca să dăm noi jos necazul,
Care l-am răbdat.

Vezi?! În zarea depărtării
Zorile s-aprind,

Sfânta zi a învierii
Vine strălucind.

Hai, măi frate, hai, măi frate,
Nu munci robind,
Hai să căutăm dreptate,
Voie și pământ.

Scoală, frate! Căci ne cheamă
Zorile ce vin.
Scoală, frate, și ia-ți seamă,
Singur ți-ești stăpân.

Pentru noi, feciorii gliei,
Zorile răsar,
Pentru-nfrângerea robiei
Bietului plugar.

Trece noaptea. Lupta vine.
Frate, ieși gătit!
Cel nepregătit rămâne
Vecinic biruit.

Trece noaptea. Hai, măi frate!
Zorile s-aprind,
Hai să mergem spre dreptate,
Voie și pământ.

Chișinău, 5 februarie 1907