Cîinele și șarpele
- Odată rău un cîine de colică-apucat
- Mergea în jos cu capul și trupu-ncovoiat,
- Cu foalele de coaste lipite de durere
- Și coada-ntre picere.
- P-o pajiște-nverzită, sub crîng în pădurice,
- Abia mișcînd, molatec, un Șarpe întîlnește
- Și-ndată se oprește.
- „Ce vînt mi te aduce?” Lui Șarpele îi zice:
- „Ia, umblu în neștire de colică coprins”.
- „Mănîncă într-adins,
- Din felul cel de iarbă și îți va trece-ndată.
- Apoi de cumva știi
- Și tu de p-unde vii,
- D-a capului durere, ceva leacuri mă-nvață;
- Căci truda-mi este mare cum vezi de p-a mea față.”
- Potaia deodată,
- Răspunse viclenește: „Să te tîrăști oricum
- Cu capul a te pune la cel mai mare drum”.