Cîntec de amurgire

 

Între ruine, zeii se întorc să plîngă
sub marile porți
prin care intrase odată și lumea
și-n oameni se-ntorc...

nu îi mai alung,
ci mă duc împreună cu ei,

iar zeii îmi spun
că tot aici, între oameni,
s-au întors ca să moară...

nu îi ajut, nici nu-i conving că exist,
nu le cînt pietrele,
nu-i las să răspundă
întrebărilor mele.

le spun să moară încet, încît să nu se afle
și, surprinzător, mă ascultă.
în urma lor o rochie zdrențuită
alunecă de pe coapsele lumii...