Călătorul
Călătorul
poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri
- Trece-un călător și cântă,
- Trece pe-o cărare frântă
- Prin câmpia înflorită,
- Cu inima veștejită.
- El se plânge că-n cea lume
- Nime știe de-al său nume,
- Nime nu se îngrijește
- De e mort ori de trăiește.
- Surioara Magdalină
- L-auzea dintr-o grădină,
- Și pe gânduri ea cădea
- Și de dor se aprindea:
- „Călătorule mâhnit,
- Și prin lume rătăcit!
- Tu ești pasăre străină
- Care cântă prin grădină
- Ș-apoi zboară mai departe
- Lăsând inimi înfocate."
- „Surioară mângâioasă!
- Mult ești dulce și frumoasă!
- Ochii-ți ard și-ți arde fața
- Ca garoafa dimineața,
- Când de rouă-i încărcată
- Și-n lumină se arată."
- „Călătorule mâhnit,
- Nu ți-e calul obosit?"
- „Nu, drăguță, nicidecum,
- Dar e săturat de drum".
- Călătorul se oprea,
- Nici că mai călătorea!
Note
modificăExistă o legendă a unei călugărițe ce a urmat în codri pe un om necunoscut și care a fost găsită moartă sub poalele Ceahlăului. Poate ca balada Călătorului să fie începutul acelei drame misterioase.