Către Ioan G. Pelivan

 

Satul Zaim 6 octombrie 1906

Dragă domnule Ioane,

Am primit scrisoarea d-tale și imediat m-am și așezat să-ți dau răspuns la ea, căci, deocamdată, n-am alte ocupații decât scrisul și cititul.

Mare bucurie mi-a dat mie această scrisoare, mulțumită acelui ton călduros și cordial ce o pătrunde.

Sunt convins că, cu toata rușinea la care am ajuns azi noi, băsărăbenii, ne trebuie mai mulți oameni de felul d-tale, și atunci Basarabia e scăpată de sclavie și poate cu dreptate visa la acel strălucit viitor de aur, ce i-a prezis poetul Bolintineanu și care, desigur, acolo, deja se împlinește.

Însă la noi, în Basarabia, …parcă te iau fiorii, când începi povestea suferințelor poporului nostru moldovean și a acelor înjosiri, ce i-a fost scris să îndure.

Însă poporul deja se deșteaptă; soarele renașterii a început să arunce și asupra românimii băsărăbene razele sale strălucitoare și înviorătoare. Și fără îndoială, la urma urmelor, cu ajutorul generoșilor și înțelepților săi conducători, și ea se va porni pe calea luminii și a propășirii, înfruntând toate piedicile.

Mult ne mai rămâne de lucrat pentru atingerea acestui scop. Dar să ne fie lozinca noastră: să lucrăm, să lucrăm, să lucrăm. Trec la afacerile mele personale. Cunoștința cu d-ta îmi face mare și multă plăcere, și, la venirea mea la Chișinău, nu voi întârzia să mă văd cu d-ta.

Foarte mă bucur că propunerea mea de a fi colaborator la „Basarabia“ poate să fie primită. D-ta scrii că ai citit articolul meu Preoțimea și poporul. Sunt interesat de va merge el la publicare sau nu, căci am pus în el multă speranță. Îmi pare că tipărirea lui e refuzată, căci nu-l văd în numerele ultime ale „Basarabiei“. Redacția o fi găsit că chestiunea discutată în el n-are mare interes și nu corespunde trebuințelor ei; ori poate nu i-au fi plăcut condițiile bănești.

Nepublicarea acestui articol foarte m-ar descuraja. În tot cazul, te rog cu insistență, dragă domnule Ioane, să mă înștiințezi despre soarta lui, cum și a traducerii mele Primejdia, nu de mult trimisă la redacție — măcar printr-o simplă carte poștală.

Mai am de vorbit în scrisoarea asta despre condițiile colaborării ce mi le comunici și vreau să-mi exprim părerile mele personale în această privință.

D-ta zici că trebuie să știu de ce fel de materie are nevoie redacția. Eu cred că autorul trebuie să fie liber în alesul subiectelor pentru scrierile sale. Numai cu această condiție ele pot prezenta ceva însemnat.

Aici pot chiar să-ți spun ce fel de scrieri am de gând să public în „Foișoara Basarabiei“. Ele vor avea un titlu comun, Scrisori către frații moldoveni sau cumva în acest fel, și prin forma lor vor fi niște articolașe cu caracter amestecat, pe jumătate nuvele, pe jumătate scrieri cu caracter publicistic. Negreșit că, pe cât posibil, voi publica și alte articole, după împrejurări.

Îmi permit să vă încredințez că sunt în curentul evenimentelor vieții contemporane ce se petrece în Rusia și la noi în Basarabia, cu toate că nu trăiesc acuma la Chișinău, ci în Zaim, inima Bugeacului. La Chișinău voi fi la 20 octombrie curent. Încă o rugăminte: mă rog, de veți avea timp liber, să-mi scrieți despre condițiile bănești ale colaborării și, de vă va fi îndemână, să-mi trimiți niscaiva cărți românești, căci acuma sunt lipsit de plăcerea citirii în românește. Toate care le am sunt citite de vreo câteva ori. La Chișinău ele vor fi înapoiate. Adresa mea: Poștovaia stanția Caușani, selo Zaim, Alexeiu Matveeviciu.

Iertați că vă supăr și rămâneți cu sănătate.

Al. Matveevici

Arhivele Basarabiei, an. IV, nr. 2, aprilie-iunie 1932, p. 114—115