Calendar
de Ion Luca Caragiale
1783CalendarIon Luca Caragiale


IANUARIE, 31 zile — ziua de 10 ore — noaptea de 14.

La 7, luna plină; la 13, pătrarul din urmă; la 20, luna nouă; la 29, pătrarul întâi.

Frigul pentru cei fără paltoane e cu 15 grade mai mare decât pentru cei împaltonați.


FEBRUARIE, 28 zile — ziua de 11 ore — noaptea de 13.

La 5, lună plină; la 12, pătrarul din urmă; la 20, lună nouă; la 27, pătrarul întâi.

Carnavalul este în putere. Câți nu vor rămâne becheri se vor căsători. Balurile mascate vor hotărî pe mulți căsătoriți să pornească jalbă de despărțenie.


MARTIE, 31 zile — ziua de 12 ore — noaptea de 12.

La 6, luna plină; la 13, pătrarul din urmă; la 20, lună nouă; la 17, pătrarul întâi.

Se zice că preasfinții părinți de la sinod vor posti tot postul, daca nu vor mânca dulce.


APRILIE , 30 zile — ziua de 13 ore — noaptea de 11.

La 6, lună plină; la 12, pătrarul din urmă; la 20, lună nouă; la 27, pătrarul întâi.

Un orator în Cameră aduce un proiect de lege pentru stârpirea muștelor, care prevede un al optulea minister cu un buget de 15.576.315 lei noi pe an.


MAI , 31 zile — ziua de 14 ore — noaptea de 10.

La 4, luna plină; la 12, pătrarul din urmă; la 20, lună nouă; la 27, pătrarul întâi.

Monșerii încep a-și umbri ceafa cu umbreluțe albe. Se așează băi mixte la Nicopole și Șiștov.


IUNIE, 30 zile — ziua de 15 ore — noaptea de 9.

La 3, luna plină; la 10, pătrarul din urmă; la 18, lună nouă; la 25, pătrarul întâi.

Se inventează o nouă umbrelă pentru picioare, în vederea sistemului de stropire a stradelor Capitalei.


IULIE, 31 zile — ziua de 14 ore — noaptea de 10.

La 2, luna plină; la 10, pătrarul din urmă; la 17, luna nouă; la 24, pătrarul întâi.

Căldura crește: 45 grade. Primăria ia măsuri, ca stropitorii stradelor să administreze trecătorilor asudați câte o dușe rece. Pentru aceasta se va mai adăogi la biletul cel galben încă vreo câteva zecimi comunale.


AUGUST , 31 zile — ziua de 13 ore — noaptea de 11.

La 1, lună plină; la 9, pătrarul din urmă; la 16, lună nouă; la 24, pătrarul întâi.

Se deschid școalele. Un urecheat deschide o Academie de științe morale pentru amândouă sexurile. Se anunță de acum părinților că locurile sunt aproape pline: să se grăbească a-și înscrie copiii.


SEPTEMBRE, 30 zile — ziua de 12 ore — noaptea de 12 ore.

La 1, lună plină; la 8, pătrarul din urmă; la 16, lună nouă; la 23, pătrarul întâi; la 30, lună plină.

Ploi mari. Dâmbovița se umflă. Primăria profită de ocazie pentru a o declara navigabilă, și a publica licitație pentru luarea în monopol a navigației dâmbovițene pe 10 ani.


OCTOMBRE, zile 31 — ziua de 11 ore — noaptea de 13.

La 7, pătrarul din urmă; la 13, luna nouă; la 20, pătrarul întâi; la 27, luna plină.

Orizontul se întunecă. Culesul viilor începe. Apar în București 15 ziare cotidiane noi, având fiecare câte treizeci de redactori și cinzeci de corespondenți. Opinia publică le face o strălucită primire.


NOIEMBRE, 30 zile — ziua de 10 ore — noaptea de 14.

La 5, pătrarul din urmă; la 12, lună nouă; la 19, pătrarul întâi; la 27, luna plină.

Monșerii fac ce fac și se împaltonează până în călcâie.

Dispar cele 16 ziare cotidiane precum și una veche. Opinia publică regretă abonamentele plătite înainte.


DECEMBRE, 31 zile — ziua de 9 ore — noaptea de 15.

La 4, pătrarul din urmă; la 13, luna nouă; la 19, pătrarul întâi; la 27, luna plină.

Gerul îngheață becurile felinarelor pe ulițe. Primăria hotărește a așeza la fiecare răspânte câte o sobă de tuci. Un amic al guvernului va fi însărcinat, fără leafă, numai cu diurnă, să meargă la Paris spre a cumpăra sobele, cari vara vor putea servi și la altceva.