Carnavalul

Carnavalul de Cezar Bolliac

I

Începe carnavalul! și-n salele bogate
Se cerc artiști și muzici plăceri mai noi s-arate,
În nouă veselii!
O! ce de griji acuma la nouă toalete!
Ce visuri dulci, frumoase, în junele cochete!
Ce mii de bucurii!

Fetița tot visează la flori, l-a ei ghirlantă,
La gaza cea subțire, la rochia-i elegantă
Și la ai ei cercei;
Gândește la răspunsuri, la grații, la cuvinte;
Își râde în oglindă de loc ce-și pune-n minte
Ceva ce-i place ei.

Corsetul aci-și pune; își cearcă iar rochița,
Pandlica care-o prinde, - săracă copilița!
Viața-i e romanț!
O! cât a să mai joace! Ce bine a să-i vie
Și păr și rochi, pandlice, buchet de iasomie
La sol în contra-danț!

Mulțime de machine prin case de neveste!
Fămei și croitorii abia le prinzi de veste
Când vin, când se strecor!
Părinții schimbă cifre în foile de zestre;
Galanții-n neastâmpăr citesc pe sub ferestre
Bileturi dulci d-amor.

O! câte case nouă și câte case sparte!
Ce visuri își mai face bătrâni și juni în parte
În lungul carnaval!
Tot fierbe-n capitală! și lumea își propune
Un lanț de fericire, un șir de lucruri bune
De la întâiul bal!

Voi, câți vă râde soarta! gândiți că-n aste zile
Stau sub pământuri, ocne, prin temniți și exile
Atâți nevinovați,
Pe care pizma, ura și neagra calomnie
I-au părăsit cruzimei, și oarba tiranie
Îi ia necercetați!

II

Când armăsarii voștri, cu coama lor pletoasă,
Alerg și scapăr iute p-o gheață-alunecoasă,
Ca fulger, ca năluc;
Și lângă drumul vostru, - o! tremură în cale
Un biet bătrân ca iarna, cu piept, picioare goale,
Flămând și fără suc;

S-oprește, -și ia căciula, spre voi mâna întinde,
Și trista lui cătare în rugă se aprinde
Văzând că nu-l vedeți;
Și tremurându-i barba, spre ceruri mormăiește;
Când sania din urmă de ziduri îl strivește;
Voi treceți și râdeți!

Nebunilor ce sunteți! Vă pare că e o glumă
Un cap strivit de ziduri, un om ce se consumă
De foame și de frig!
Vă pare că e glumă când cruntă disperarea
Și țintă către ceruri; - vă râdeți voi de starea
Victimelor ce strig:
.....................................
.....................................

III

Când o căldură dulce, samururi, catifele,
Sub draperii bogate de stofe, de dantele,
V-adoarme p-un divan;
Când mii lumini ascunse în lampe colorate
Resfrâng și vă-nmulțește-n oglinzile-ardicate
De jos până-n tavan;

Ș-o copiliță dulce, râzândă, grațioasă,
În reverențe intră ușoară și frumoasă
Ca și un îngeraș, -
Și după ea un june măreț, voios și tare,
Cu fața vie, plină, cu fruntea-ntinsă, mare,
Și șed p-un scăunaș;

Când vă vedeți într-înșii pre voi miniatură,
Și gest, organ, accente, oricare a lor trăsură
E-a voastră, - îi iubiți!
Își vede muma soțul, și tata iar soția;
Și știți c-aveți mijloace, vă iartă avuția
Să-i faceți fericiți;

Oare gândiți atuncea că poate-n altă casă
Au doi bătrâni o fată, tot astfel de frumoasă,
Dar e trăită rău;
Și plâng, căci mâine poate copila o s-apuce
O cale... n-au de hrană; și viața este dulce,
C-așa va Dumnezeu.

IV

Când cina vă așteaptă în sala de mâncare,
Și-n giurul vostru vase cu flori mirositoare
Vă-mbată de miros;
Când ochii vi se pierde pe mese încărcate
D-argint, de porțelane, cristale tot-săpate,
C-un viu foc luminos;

Și când pe masa voastră cea plină de legume
Ce globu-ntreg produce, d-esențe și de spume,
De vinuri spumegând,
Vedeți îndestularea ce cară, grămădește,
Ș-un șir de servi în prajmă ce-alerg, vă ocolește
Punând și ardicând;

Atunci, atunci gândit-ați că lângă casa voastră
Este-o căsuță veche și spartă, mică, proastă;
Și crivățu luând
Hârtia din ferestre, un viscol o petrece,
Bagă în ea zăpada; e frig într-însa, rece,
Căci toată e în vânt!

Gândit-ați vre o dată c-aci-n astă cocioabă,
O văduvă săracă, bolnavă, goală, slabă,
Cu șase copilași,
Stau în ocol pre vatra abia cu un tăciune!
L-e frig, l-e somn, l-e foame și pic de slăbiciune,
O, mult sunt drăgălași!

Când unul dintre dânșii ardic-o mânușiță
Scuț roșie ca racu, și-i zice: "Măiculiță,
Te scoal', nu mai dormi!
N-e frig și ne e foame; te scoal'! fă focu mare!
Dă-mi pâine! Pune masa!' și ea,-n delir, tresare!
Nu poate a-i mai minți.

Se scoală,-și smulge părul și iese pe zăpadă,
Și vede casa voastră în veci tot în paradă,
În veci în veselii:
Ferestrile-ndoite ce crapă de lumină
Și vesela-vă umbră râzândă, dulce, lină,
Săltând în bucurii...

Curând! Dați în genunche! Uitați! O! piară slava!
Blăstemele s-azvârlă, precum s-azvârlă lava
Ce-o varsă un vulcan!
O! Tremurați! căci glasu-i în ceruri e puternic!
Mai greu decât sentința cu care un nemernic
Strivește un sărman!