Catedrala

 

Pășesc în catedrala care suie
Pe povârnișul alb de nori, la cer
Și simt ger alb de teamă că-mi încuie
Gând vinovat, cu lacăte de fier.

Ah, clopotul e-o inimă senină
Cu sunete de sânge-nvăluit.
Durează dig din datina divină
Când dur dă domnul dangătu-i dogit.

Un preot — simt fără să-l văd — c-apare
Cu-o cruce de argint coclit în stea.
Trecut tăcut, mai tare-n încetare.
Tic-tac, o toacă tactul și-l bătea.

Pe zid stau sfinți cu arme ruginite
Și fulgi de var cari din vreme cad.
Clipesc lin lumânări la rând clipite
Și un cor, izvor sonor, își sapă vad.

Hai, vino-n catedrala care suie
Pe povârnișul alb de nori la cer,
Și ai să te urci și tu pe-o cărăruie
Spre-mpărăția visului stingher.