Cavalerul Toggenburg

Cavalerul Toggenburg

de
Friedrich Schiller
tradus în română de
Ion Heliade Rădulescu

"Ritter! inima ți-ofere

Tinerețe de suror;

Altă dragoste nu-mi cere,

Căci îmi face mare dor.

Vino placid, că îmi place,

Du-te-n pace, mă dileg;

Plânsul ochilor ce tace

Nicidecum nu-l înțeleg."

El pricepe, mut cu dorul;

Sângeră determinat,

Arde,-o strânge-n piept cu-amorul,

Și pe cal e avântat.

Toți vasalii își adună,

Toți elveții săi din drept;

La mormântul sfânt detună

Toți cu crucea p-al lor piept.

Fapte-acolo valoroase

Dezvoltă eroi creștini,

Coifuri, pene onduloase

Înspăimântă saracini.

Toggenburg poartă omorul,

Teroarea la musulman.

Dar în inima lui dorul

E mai mare dup-un an.

L-a suferit, dar l-apasă;

Nu-l mai poate suporta;

Arme, câmp, glorie lasă

Spre-ale sale-a se-nturna.

Și p-a mării und-amară

Vede-un vas vele-ntinzând;

Se-mbarcă spre scumpa țară

Unde-e viața ș-al lui gând.

Ajungând la castel, bate

Înfocatul pelegrin...

Vai? ca fulger îl străbate

Răspunsul d-amaruri plin:

"Este-a cerului mireasă

Aceea ce cauți tu;

Ieri fu ziua cea aleasă

Nunta ei când se făcu."

. . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . .

Abandonă, nu-și mai vede

Al părinților focar;

Armele nu-și mai revede,

Nici fidelul armăsar.

De la Toggenburg apune

Jos spre văi, necunoscut;

Peste membrii nobili pune

Vestmânt aspru, răsțesut.

O colibă izolată

Își clădi-mprejurul ei,

D-unde closterul s-arată

Printre frunzele de tei.

Aștepta de dimineață

Pân' l-al soarelui apus,

Cu speranța mută-n față

Și cu sufletul său dus.

Către closter sus din vale

Ore-ntregi în sus căta

Spre fereastra scumpei sale

Pân' fereastr-a răsuna,

Până când el s-o mai vază,

Până ce chipu-i venea

Ca d-un angel dulce rază

Jos spre vale-a se pleca.

Și-n dulcea lui reverie

Adormea prea consolat,

Așteptând cu bucurie

Al zorilor revărsat.

Stete astfel zile multe,

Ani întregi tot aștepta

Attentiv ca să asculte

Ori fereastr-a răsuna,

Ori dilecta să-și mai vază,

Ori chipu-i a s-arăta,

Ca d-un angel dulce rază

Jos spre vale-a se pleca.

Astfel, într-o dimineață

Era mort tot așteptând,

Cu paloarea morții-n față,

Spre fereastră căutând.

1863