Cearta
de Liviu Rebreanu
29382CeartaLiviu Rebreanu

Domnul, patruzeci și nouă de ani; cărunt ca oaia; copist la „Creditul viticol”; vine de la biurou; a băut pe drum o țuică și e melancolic și gânditor.

Cucoana, cincizeci și doi de ani; idem ca oaia, dar își vopsește părul; menajeră celebră în mahala; se gândește la măritișul fetei.

Domnul: Ești singură?

Cucoana: Singură… Ghighi a plecat adineaori cu domnul Popescu, să mai răsufle puțin, pe Calea Victoriei…

Domnul: Hm… Cu Popescu, zici… Da’ de Vidrighin i-ai vorbit?

Cucoana: Crezi c-am putut? N-am putut, omule, și n-am îndrăznit! Cum să îndrăznesc, când știu cât i-e de nesuferit Vidrighin al d-tale… Nu vezi că e destul să-i pomenești de el, ca să se facă foc și să nu mănânce cu zilele, săraca fetiță? Dar să-i mai spui c-a și cerut-o! Doamne păzește!… I-e drag Popescu, și pace!

Domnul: Drag… Hm… Mare belea, bine zici! Dar și omul ăla așteaptă un răspuns. Să știe ce face…

Cucoana: De… cam ai dreptate.

Domnul: Dreptate am eu totdeauna, dar, vorba e, ce să-i răspund creștinului?… Sau poate mai bine ar fi să vorbească el singur cu Ghighi?… Tu ce zici?

Cucoana: Vezi bine că mai bine.

Domnul: Mare încurcătură și cu fata asta!… Când mă gândesc că trebuie s-o mărităm și că zestre ca-n palmă, mi se strânge inima ca într-un clește. Uite, așa m-a lăsat Dumnezeu pe mine! Sunt părinte bun! Mi-e milă de tinerețele ei, săraca… Și unde mai pui că și tu îi prinzi mereu partea și o încurajezi…

Cucoana: Că parcă tu nu!… Dacă ești părinte bun, cum te fălești, de ce nu-i spui că așa și așa, trebuie să se mărite, că i-a venit vremea, și anii trec, și tinerețea se duce. Ca așa-s fetele, ca florile… o dată înfloresc. Vidrighin e băiat bun și cu stare, funcționar și el cu optzeci de lei pe lună…

Domnul: Da. Iacă, ai și tu dreptate o dată în viața ta…

Cucoana: Totdeauna am eu dreptate, dar n-are cine să mă asculte.

Domnul: Rău face că așteaptă pupăză pe colac. Popescu-i Popescu. Îi trage clopotele, dar își bate joc de ea. Unuia ca ăla îi trebuie bani, nu nevastă. Femei găsește el…

Cucoana: Femei d-alea…

Domnul: Cum, necum, găsește. La urma urmelor, femeia, tot femeie. Una mai țanțoșă, alta mai cu moț, dar tot femeie. Vorba e ca Ghighi să nu lase să-i alunece norocul printre degete. Că cine alege prea mult, mai pe urmă ajunge să culeagă. Și cine știe dacă are ce culege… Ehe, viața-i grea. Numai Dumnezeu știe cât și cum ne trudim și ne căznim ca să-i putem ținea piept…

Cucoana: De ce-mi spui mie toate astea? Spune-i fetei…

Domnul: Spune-i, spune-i! Crezi d-ta că e ușor să-i spui! Dacă-i spui, se supără. Eu nu vreau s-o

10 supăr. De ce s-o supăr?

Cucoana: Apoi, dacă-i așa, de ce aș supăra-o eu?

Domnul: Eu, eu!… Tu ești mamă… tu știi cum s-o iei, mai cu binele, mai pe departe…

Cucoana: Tocmai fiindcă sunt mamă nu pot să-mi silesc odrasla să se mărite cu cine nu-i place. Destul am suferit eu…

Domnul: Ce-ai suferit?

Cucoana: Multe. Numai sufletul meu știe câte am înghițit.

Domnul: Ce-ai înghițit?

Cucoana: întreabă-mă pe mine…

Domnul: Ce să te întreb?

Cucoana: Că eu sunt pățită și mâncată de toate nevoile…

Domnul: Norocul tău să-l aibă fata mea, mai mult nu cer de la Dumnezeu… Bărbat bun am fost, de agonisit am agonisit, trai bun ai avut…

Cucoana: Avut, avut… ferească Dumnezeu pe toată lumea de ce nu m-a ferit pe mine!

Domnul: Apoi, da, acuma poți să cârtești, acu ce-ți pasă? Dar atunci te-ai ținut scai de mine. Din „puiule” și „scumpule” nu mă mai scoteai…

Cucoana: O, bătu-te-ar Dumnezeu, urâtulel Numai inima mea știe ce-a-ndurat…

Domnul: Ha-ha… Inima ta, sireaca!

Cucoana: Atâta îți spun, ca să știi: pe Ghighi n-am s-o mărit cu cine nu vrea! Pe mine m-a silit mama, dar eu n-am s-o silesc…

Domnul: Cum te-a silit?… Să te măriți cu mine?

Cucoana: Să mă mărit cu tine.

Domnul: Da’ cine dracu te-ar fi luat dacă nu te luam eu? Ia. Spune, cucoană!

Cucoana: S-ar fi găsit, de asta să nu te îngrijești d-ta! M-au iubit pe mine oameni mai ceva ca tine!

Domnul: Te-au iubit… Poftim! Au iubit-o! Care va să zică, mă-ta te-a silit să. Te măriți cu mine? Mă-sa a silit-o să se mărite cu mine! îmi place… Și asta tocmai după douăzeci și șapte de ani te găsești să mi-o spui?

Cucoana: Ți-am spus-o eu și altădată…

Domnul: Ce mi-ai spus? Auzi d-ta! Mă-sa a silit-o să se mărite cu mine!… Mă rog dumitale, de ce te-a silit mă-ta să te măriți cu mine? De ce? Aș vrea să știu și eu!

Cucoana: Tacă-ți gura, nebunule, că te-aude lumea! Ce te rățoiești așa, parcă…

Domnul: Cum să nu mă rățoiesc, cucoană, când acuma, la bătrânețe, îndrăznești d-ta să îmi spui că te-a silit să te măriți cu mine? Ei, cum te-a silit, cucoană? Vreau să știu și eu, de ce te-a silit?

Cucoana: Ești nebun…

Domnul: Nebun cum oi fi, dar vreau să știu!

Cucoana: Ești nebun, s-a isprăvit! Nu mai e chip să stai de vorbă cu tine ca lumea…

Domnul: Așa știi d-ta să stai de vorbă? Insultându-mă?… în sfârșit, ce mai ala-bala, pe d-ta te-a măritat cu de-a sila!… Dar de ce, mă rog? De ce?

Cucoana: Fiindcă ești nebun…

Domnul: Da’ ce sunt eu? Nebun, hoț, pungaș, haimana? Mă rog… M-ai strâns d-ta de pe drumuri, sau te-am strâns eu de pe drumuri? Care pe care? Eu știu că te-am luat goală ca degetul, cucoană! N-aveai cămașă pe d-ta și eu ți-am cumpărat cămașă!… Iar astăzi ai obraz să-mi spui că te-ai măritat cu mine…

Cucoană: Ce strigi, nebunule, ce țipi?

Domnul: Fiindcă vreau să aflu de ce anume te-a silit mă-ta să te măriți cu mine.

Cucoana: Atunci dă-i înainte, că-ți șade foarte bine. Țipă și înjură, că asta ai învățat acasă la voi!

Domnul: Trebuie să știu!

Cucoana: Vai de mine, bărbate, da’ ce-i cu tine? Turbat ești, ori nebun ești, ori nu ești în toate mințile? Te-apuci tu, așa din senin, de ceartă… Nu mai pot eu să zic o vorbă fără ca măria-ta să te burzuluiești? Doar gura omului d-aia-i făcută, să mai spuie și câte o glumă, Doamne ferește!…

Domnul: Mie să-mi spui de ce vrei d-ta să mă faci pe mine ticălos!… Mă rog, de ce?

Cucoana: Pare-mi-se că diavolul vrea să-ți fure mintea câtă ți-a mai lăsat-o Dumnezeu, că nu știu ce să mai zic… Dar cine te face pe d-ta ticălos?

Domnul: Tu!

Cucoana: Du-te, du-te, să nu-ți mai aud de nume, nerușinatule! Bătu-te-ar fi Dumnezeu atunci când te-am cunoscut și m-am legat de tine! Că amar cât am tras eu n-a tras om pe lumea asta! Numai de certuri și de sudălmi am avut parte, nu-ți ajute bunul Dumnezeu și Maica Precista!

Domnul: Acu de ce mă blestemi, cucoană?

Cucoana: Poate îi fi vrând să te blagoslovesc, blagoslovi-te-ar relele, cum îmi amărăști tu mie zilele!

Domnul: Nu mă blestema, femeie, c-o să mă superi!

Cucoana: Supăra-te-ar boalele, afurisitule și… Domnul se supără.

Cucoana se supără.

Amândoi se iau la bătaie.

Vecinii sar să-i despartă.

Ghighi se plimbă pe Calea Victoriei cu domnul Popescu.