Cei mari
O, ce ciudă, cît mă mir,
D-al celor mari caractir !
Ce schimbate la ei firi,
Ce gusturi, ce diferiri !
Precum ceriul de pămînt,
Așa ei de cei mici sînt.
Toți trîndavi, toți lenevoși,
Nestatornici, furtunoși,
N-au ei fapte bărbătești,
Toți au minți copilărești
Toți de mititei iubesc
Lucruri care nu cinstesc.
Toți, de cînd sînt băieței,
Înclinează lîngă ei
Oameni care-i lingușesc,
Care-i laud' și-i slăvesc.
Totdeauna cei mari vor
Să aibă-n casele lor
Prefăcuți ce le vorbesc
Tot cele ce ei voiesc.
Vor de mulți fi-ncungiurați,
Să stea-ntre ei îngîmfați,
Să le dea închinăciuni,
Să le spuie la minciuni.
Ei adevăr nu voiesc,
Nu le place, nici iubesc.
Socotesc că cîte fac
Și la alți oameni le plac,
Și d-ar greși cît de mult,
Ei îndreptări nu ascult.
Ei în sine socotesc
Că la nimic nu greșesc.
Nu le place-a fi-ndreptați,
Vor a fi tot lăudați.
Fac mese mari, cheltuiesc,
Chem oaspeți ce-i lingușesc,
Să-i aude că-s galanți,
Sînt nobili, sînt figuranți :
Și cu mesele ce dau,
Și mai mari defăimări au,
Că satură și hrăiesc
Pe corbii ce-i păgubesc ;
Iar nu dau la cei lipsiți,
La cei săraci și smeriți,
Ci la bîrfași ce le spun
Basne la ei cînd s-adun.
Toate cei mari cîte fac
Pentru fală că le plac,
Nu fac pentru ajutor,
Sau gîndind la viitor,
Fac s-auză că-i slăvesc
Băsnașii ce-i lingușesc.
La curte cînd plec și vin
Vor să vază cum să-nchin
Oameni mulți care-i aștept
Cu mîinile strînși la piept.
Ei gîndesc că nu-s născuți,
Ci din cer de sus căzuți,
De a fi poruncitori,
Celor mici stăpînitori,
Iar cei mici sînt născuți,
Numai pentru ei făcuți.
Pe cei mici îi socotesc
Viermi, nu oameni ce trăiesc.
Zic cum că le sînt datori
A le fi lor slujitori,
Cu nume că-s de neam bun,
Cum vor pe cei mici supun.
Fie cît de nenvățați,
Cît neghiobi, cît desfînați,
L-e destul că-s neam mărit
Dîntr-un sînge strălucit,
D-un marchez, graf lăudat,
Din vrun prințip luminat,
Și n-alerg, nu ostenesc,
Cei mici pentru ei muncesc.
Nici după științi alerg.
Nici la școală-ndestul merg
Zic că n-au ce osteni,
Lor le-e-ndestul a ceti,
N-au atîtea trebuinți
Ca cei mici de multe științi,
Au venituri, pot trăi
Fără d-a mai osteni,
Ș-ntr-aceste fumuri fac
Cu cei mici orice le plac.
Dau cu caleștile lor
Peste cei mici de-i omor.
Zioa umblă la plimbări,
Noaptea șed la desfătări
Șed la cărți, dau, păgubesc,
Pierd avutul părintesc.
Vin la zioă, desperați,
Par că-s lei înverșunați.
Se culcă degrab' gemînd,
Spume, foc pe nas lăsînd.
Apoi dorm pînă la prînz,
Zic, nu-s negustor să vînz
Nici nu-s oameni lucrători,
A să scula pînă-n zori.
Și cei ce-a-i întîlni vor,
Aștept pîn' săli, pîn' pridvor
La toate oricum voiesc
Pe cei mici îi învîrtesc.
D-au cu cei mici socoteli,
Fie cît de bagateli,
Îi port sărmanii de nas,
Pînă de urît le las.
Toți acei mari și bogați
Sînt foarte nerușinați.
Toți mint, jur, făgăduiesc,
La nevoi cînd îi găsesc.
De loc virtute nu au,
Pe minciuni jurămînt dau
Cînd au trebi, sînt în nevoi,
Supun p-ăi mici ca pe boi ;
Li se jur, făgăduiesc
Lucruri ce pă ei hrănesc.
Le dau nădejdi pîn' la cer,
Ori la cîte ei le cer.
Le dau loc, îi pun de șed
Și cei mici sîrmanii cred,
Alerg, să primejduiesc,
La cîte-i îndatoresc.
Cred țirmoniile lor,
Și-i supun la cîte vor.
Apoi dacă-și săvîrșesc
Acea treabă ce-o voiesc,
Nu că cu ei nu mai șăd,
Dar trece și nici nu-i văd.
Trec repede ș-îngîmfați,
S-arăt că sînt supărați,
Sau de șed, iar nu șed mult,
Zic n-am vreme să te-ascult.
Cu azi, cu mîine-i prelungesc.
Pînă deznădăjduiesc.
Fug sărmanii necăjiți,
Le pare rău, ș-îs căiți.
Îș împut de ce-au făcut
Și de vremea ce-au pierdut.
Nu știu că sînt mincinoși,
Șireți, diplomaticoși,
Și că cunoștința lor
Este scurtă pă picior.
Nici prieteșug păzesc,
Nici rudenia cinstesc.
Și cei mici de mii de ori
De le-ar sluji cu sudori,
Odată d-au șchiopătat,
Toate alte s-au uitat.
La ei nu e adevăr
Nici măcar cît vîrf de păr,
Socotind că sînt mai mari,
Cu putere și mai tari,
Nu poate fi defăimați,
De cei mai mici judecați
Iar cei mici orice greșesc,
Ei degrab-îi osîndesc,
Și supunerea ce-o dau,
Zic că datorie au,
Și că meritarisesc,
Acei mici de le slujesc.
Toți se socotesc pă ei
Că sînt fii de dumnezei.
Ei nu sînt cunoscători
Faptei, buni răsplătitori.
Uită că e-ndatorat
Și cu jurămînt legat.
Ei caracter nu cinstesc,
Nici om din om osibesc.
La ei este cunoscut,
Ajutat, cinstit, văzut,
Cine este verigaș
Lingușitor și băsnaș.
Iar alții cu alte datorii,
De le-a face măcar mii,
Surda umblă, ostenesc,
Că ei nu le răsplătesc ;
În zadar fac voia lor,
Că nu pot fi la favor.
Ce oaie lup a putut,
Ca să-l aibă cunoscut ?
Că ea vrînd prieteșug,
El hrănește vicleșug