Cele trei năluci

 

Amurguri, toamne, patimi îngropate
Pe gândul trist cu noaptea s-au lăsat
Și-n haine lungi năluci într-aripate
Trec prin oglinzi și-n geamuri parcă bat.

Una ieșind din colțu-i de-ntuneric
Cu glasul ei de umbră cuvânta:
 Nu mă cunoști, sunt visul tău himeric!
Ce, m-ai uitat? Am fost nădejdea ta!

O alta blând s-apropie de mine
Pe când coboară-n sufletu-mi căința.
A fulgerat! În zări văd doar ruine...
 Te recunosc, nălucă, ești credința!

Și cea din urmă, albă ca o moartă,
Plecând din prag s-a-ntors... parcă zâmbea;
Sunt singur. Plouă. Vântul geme-n poartă.
 Nălucă-ai fost și tu, iubirea mea!