Cerul

Cerul de Traian Demetrescu

Firește, trebuie să fie:
O armonie, un mister,
Ce-atrage sufletul spre cer.

În trista mea copilărie, —
Cu paginile ei de plîngeri, —
Credeam că ceru-i plin de îngeri...

Credința mea e astăzi dusă,
Cu ea și-al visurilor stol, —
Și astăzi cerul meu e gol!

Dar, ca o taină-n veci nespusă,
Rămas-a vecinicul mister
Ce-atrage sufletu-mi spre cer!