Christos a înviat
I
modificăȘi-au tremurat stăpânii lumii
La glasul blândului profet
Și-un dusman au văzut în fiul
Dulgherului din Nazaret!
El n-a venit să răzvrătească
Nu vrea pieirea nimănui;
Desculț, pe jos, colinda lumea
Și mulți hulesc în urma lui.
Și mulți cu pietre îl alungă
Și râd de el ca de-un smintit:
Iisus zâmbește tuturora-
Atotputernic și smerit!
El orbilor le da lumina,
Și muților le dă cuvânt,
Pe cei infirmi îi întărește,
Pe morți îi scoală din mormânt.
Și tuturor de o potrivă.
Împarte darul lui ceresc-
Și celor care cred într-însul,
Și celor ce-l batjocoresc.
Urască-l cei fără de lege...
Ce-i pasă lui de ura lor?
El a venit s-aducă pacea
Și înfrățirea tuturor.
Din toată lumea asupriții
În jurul lui s-au grămădit
Și-n vijeliile de patimi
La glasul lui au amuțit:
"Fiți blânzi cu cei ce vă insultă,
Iertați pe cei ce vă lovesc,
Iubiți pe cei ce-n contra voastră
Cu vrăjmășie se pornesc"...
II
modificăCât bine, câtă fericire,
Și câtă dragoste-ai adus!
Și oamenii drept răsplătire
Pe cruce-ntre tâlhari te-au pus.
Au râs și te-au scuipat în față
Din spini cununa ți-au făcut,
Și în deșarta lor trufie
Stăpâni desuprã-ți s-au crezut...
Aduceți piatra cea mai mare
Mormântul să-i acoperiți
Chemați sutașii cei mai ageri,
Și străji de noapte rânduiți...
III
modificăS-au veselit necredincioșii
C-au pus luminii stăvilar,
Dar ea s-a întărit în focul
Durerilor de la Calvar,
Și valurile-i neoprite
Peste pamant se împânzesc,
Ducând dreptate și iubire
Și pace-n neamul omenesc.
Voi toți, ce-ați plâns în întuneric
Și nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră-ngenunchere
Sculați... Christos a Înviat!