Cinel-Cinel
| Cinel-cinel de Vasile Alecsandri |
| Comedie cu cîntece într-un act |
PERSOANE modifică
PITARUL SANDU, boier de 50 de ani
SMĂRĂNDIȚA, nepoata lui
TINCUȚA, vara Smărăndiței
FLORICA, tînără țărancă
GRAUR, fecior boieresc din Moldova
DAME, ȚĂRANI, ȚĂRANCE, LĂUTARI
Improvizată pentru beneficiul săracilor.
Scena se petrece la o moșie din Valahia, lîngă hotarul Moldovei, în anul 1858. Teatrul reprezintă o grădină frumoasă cu un boschet în mijloc; în dreapta, un pavilion cu ușă pe scenă.
SCENA I modifică
ȚĂRANII
(greblînd drumurile grădinei)
Azi e zi cu soare,
Azi e sărbătoare.
Hai să ne grăbim
Ca să curățim
Grădina de schinuri
Și țara de chinuri,
Să le crească flori
De-acum păn-în zori.
SCENA II modifică
ȚĂRANII, SANDU (ieșind din pavilion)
SANDU: Ei! copii, ați sfîrșit dă curățit grădina?
ȚĂRANII: Sfîrșit, cocoane.
SANDU: Să trăiți, feții meii (Dîndu-le bani.). Na un bacșiș, să faceți chef și veselie, că astăzi e sărbătoarea nepoatei mele, Smărăndița.
ȚĂRANII: Să trăiască coconița!
SANDU: Amin! Hait, mergeți acum la horă și să-mi jucați pă zdreavăn.
ȚĂRANII: Las’ pă noi, cocoane! (Iesă cîntînd prin fund, în dreapta.)
Azi e zi cu soare,
Azi e sărbătoare,
Hai să dănțuim,
Să ne veselim.
SANDU (singur): Aoleo! ce necaz pă capu meu dă cînd a venit nepoată-mea Smărăndița cu prietinile ei acilea la moșie! N-am răgaz nici măcar un ceas!… Ba să le aștept cu masa pănă pă la toacă; ba îmi fac casa anocato pănă pă la două după miezul nopții, tot cu jocuri și cu nebunii, încît eu, la vrîsta mea, am ajuns a mă face hurez!… Acu, altă iscodeală!… Le-a abătutără să se îmbrace țărănește! Auzi! fete de boier cu fote!… Ei! s-a trecutără cu hazu… Măcar că… de!… ce să zici?… Le prinde cămașa cu altițe dă minune, și-s frumușele coz!… dar oposunl ighemoniconu boieresc nu iartă… Bre, bre, bre! anapoda-i lumea dă azi! (Întră în boschet.) Iaca și gazeta lui Carcalechi. (Ia o gazetă și se pune pe canape.) Ce mai zice? (Citește puțin și începe a căsca.) Frumos! frumos, dar tare mi-i somn. (Citește.) Departamentul drept…tă… ții— Așa… pre… cum… (A doarme.)
SCENA III modifică
SANDU, GRAUR (viind din fund, din dreapta)
GRAUR (în cantonadă): Acasă-i boieriu?… bine. Las’ că-l găsesc eu… doar nu-s de la Gogomănești. (Viind în scenă.) Iată-mă-s bun sosit în Țara Muntenească, eu, Graur, ficior boieresc a cuconului Tachi Pîcălescu de la Odobești. Asară stăpînu meu mi-o zis: „Graure, na răvașu ista, să-l duci peste hotar la vărul meu, cuconu Sandu ; dar cînd îi da cu ochii de el, să-i grăiești cam tare, că-i surd.” Am apucat de cu noapte pe potică ș-am vinit făr-a fi întrebat de răvaș de drum, că n-am întîlnit nici țipenie de om pe margine. Ba am întîlnit un urs, dar n-avea guler galbăn, ș-am trecut ca în țara me!… Hai de-acum în casă, la boier. (Se îndreaptă spre pavilion și se oprește auzind horăitul pitarului.) Dec!… cine hîrîie între copaci?… A fi vrun zăvod, poate. (Se apropie de boschet.) Țîbă, cotarlă… (Văzînd pe Sandu.) Piei drace, că-i boieriu!… Da bine-o mai duce!… parcă-i un hereseu. (Imitează vuietul ferescului.) Ian să-l trezesc. (Încet.) Cucoane, cucoane!… Nici se clintește măcar; îi dus pe ceea lume… Mări, să-i chiui la ureche. (Se apropie de Sandu și strigă tare la urechea lui.) U… u… u! cucoane Sandule!
SANDU (răsărind spăriet): Ho! mă… nu lăsa… ho!
GRAUR (în parte): L-am trezit.
SANDU: Ce vrei, măi hoțule?… Ce te-a lovit dă-mi chiui la ureche?
GRAUR (vorbind tare în toată scena): Cucoane, am adus un răvaș de la cuconu Tachi, văru dumnitale.
SANDU: Dă la Moldova? dă la vărul meu? Unde-i?
GRAUR: O rămas acasă.
SANDU: Cine? răvașul?
GRAUR: Ba, boieriu. Iaca răvașu.
SANDU: Adă-l astăzi și nu răcni așa, că nu te-alungă tatarii. (Deschide răvașul.) Ian să vedem ce-mi mai scrie cabazul cel de Tachi? Iar o fi ghidușii de-ale lui, că mai Pepelea decît el nici că s-a mai dat. (Citește:)
„Cu frățească dragoste, vere Sănduc.” (Vorbit.) Ha, ha, ha! din Sandu mă fac Sănduc. Tare-i sînt drag! (Citește:) „Îți trimit o căprioară ucisă de mine la vînat. S-o mănînci sănătos
Feciorul boieresc care ți-o aduce e. cam fudul de-o ureche și de ceealaltă. Grăiește cu el tare, dacă vrei să vă înțălegeți în vorbă.
Al tău văr iubitori,
Tachi.”
(Vorbit.) O căprioară! Aferim!… tocmai dă ziua Smărăndiței. (Tare, cătră Graur.) Unde-i vînatul, măi?
GRAUR (în parte): Vezi, dacă-i surd, cum răcnește!
SANDU (în parte): Măi! că surd îi, sărmanu! (Tare.) Unde-i căprioara?
GRAUR: O luat-o vătavu. (Se apropie de urechea lui Sandu și strigă.) O luat-o vătavu.
SANDU: Bine. Grasă-i? (La urechea lui Graur.) Grasă-i?
GRAUR: Ca de Crăciun. De-abie am putut-o aduce.
SANDU: Aferim! Ce mai face văru Tachi?
GRAUR: Șăde.
SANDU: Cum, șede?… bolnav în pat?
GRAUR: Ba sănătos pe pat.
SANDU: N-a zis c-a veni acilea?
GRAUR: Ba o zis.
SANDU: Cînd?
GRAUR: Ieri.
SANDU: A zis c-a veni ieri?
GRAUR: Ba o zis ieri c-o vini mîni.
SANDU (în parte): Ferească Dumnezeu dă surzi, că-ți vatămi peptul.
GRAUR (în parte): Am răgușit cu surdu ista.
SANDU: Să spui vărului că-i mulțumesc prea mult și că-l poftesc pe mîni la masă. Auzitu-m-ai?
GRAUR (în parte): Ei! ba nu.
SANDU (în parte): N-a auzit! (Mai tare.) Să spui stăpînu-tău că-i mulțumesc și că-l…
GRAUR: Și că-l poftești la masă pe mîni. Știu.
SANDU (mînios): Dacă știi, surdule, la ce mă faci să zic dă două ori?
GRAUR (în parte): Cică eu îs surd acu. (Pufnește de rîs.)
SANDU: Ce ziseși?
SCENA IV modifică
SANDU, GRAUR,
FLORICA (viind din pavilion)
FLORICA (în parte): Ce-a pățit boieru dă strigă așa?
GRAUR: Valeu! că frumușică leliță!
SANDU: Ce cați, Florico? Ce vrei?
FLORICA: Coconița te roagă să mergi pănă sus.
SANDU: Da ce mai este?
FLORICA: Vrea să-ți arăte o rochie nouă dă la București.
SANDU: Poftim!… parcă eu sînt șandra-mandra! (Mergînd spre pavilion.) Florico, poartă dă grijă dă băiatul ăla, că-i străin sărmanul, e moldovean.
FLORICA (cu mirare): Moldovean?
GRAUR: Moldovean, muntean, tot una-i… tot român!
SANDU: Tacă-ți ciocul… Florico, dă-i ceva dă mîncat și dă băut, c-a fi ostenit dă pă drum. (În parte.) Sărmanu! așa dă tînăr ș-așa dă surd! Păcat! (Întră in pavilion.)
SCENA V modifică
FLORICA, GRAUR
GRAUR (în parte): Mă! înc-așa bujor de copilă n-am văzut. (Tare.) Fa, Florică!
FLORICA: Ce-i?
GRAUR: Ian uită-te la mine.
FLORICA: Ș-apoi ce?
GRAUR: Multe sînt ca tine aici în sat?
FLORICA: Unde?… acilea?
GRAUR: Ba aici.
FLORICA: Ha, ha, ha, moldoveanu dracului!
GRAUR: Fa, Florico!
FLORICA: Ce mai vrei, mă?
GRAUR: Ian spune-mi… măritată ești?
FLORICA: Ba încă nu.
GRAUR: Vai de mine!… fată mare!… M-am topit… mi se taie picioarele.
FLORICA: Poate ți-i foame?
GRAUR: Foame, dar… Tare ți-aș mînca ochișorii!
FLORICA: Ha, ha, ha; Du-te mai bine la cămară să-ți dea o bucată de malai.
GRAUR: Iaca mă duc, mă duc… Încotro-i cămara ceea?
FLORICA (arătînd în culisele din dreapta): Încolo.
GRAUR: N-o văd bine, fa, că mi-ai painjinit ochii… Nu-i merge tu cu mine să mi-o arăți?
FLORICA: Ba oi merge… dă ce nu?
GRAUR: Hai. (În parte.) Să giuri că-i Ileana Cosînzana din poveste… Cînd mă uit la ea, îmi trece foamea. (Caută lung la Florica.)
FLORICA (în parte): Bietu flăcău!… nu-i urît. (Tare.) Hai la malai.
GRAUR: Fa, Florico… d-apoi mai inălăieș dulce decît tine, unde-aș mai găsi eu!… Te-aș mînca dintr-o îmbucătură, pre legea me!
FLORICA (rîzînd): Șterge-te pă dinți, bădico… Hai, vii?
GRAUR: Viu, viu. (În parte.) Ei! mi-o fript inima și pace!
(Iesă amîndoi prin dreapta.)
SCENA VI modifică
SMĂRĂNDIȚA, TINCUȚA și MAI MULTE DAME (îmbrăcate țărănește, iesă din pavilion)
SMĂRĂNDIȚA: Ha, ha, ha. Bietul moșu-meu!… iar s-a mîniat pă noi că ne-am îmbrăcat țărănește. Zice că nu se cuvine fetelor de boier să poarte haine naționale.
TINCUȚA: Dacă-i ton patera… ruginit!
SMĂRĂNDIȚA: Vă întreb, sorioare, care haină poate să ne prindă mai bine, pă noi care sîntem românce, decît haina românească?
TINCUȚA: Las’ că-i națională, dar e și frumoasă și ne scapă dă malacofuri
SMĂRĂNDIȚA: Știți ce? Hai să ne prindem ca să nu purtăm altă îmbrăcăminte cît om ședea la țară.
TINCUȚA: Eu una aș purta-o chiar și în București, dacă aș îndrăzni.
SMĂRĂNDIȚA: Primiți propunerea mea?
TOATE: Primim.
TINCUȚA: Mare haz ar fi să vie cîțiva cavaleri din capitalie, să ne vadă astfel.
SMĂRĂNDIȚA: Măcar de-ar sosi vrounul, că mie mi s-a făcut dor dă ei.
TOATE: Și mie, și mie.
SMĂRĂNDIȚA: Țist, că ne-a auzi cineva.
(Două dame s-apuc de jucat volanu; alte două se primblă culegînd flori.)
TINCUȚA: Ș-apoi?
SMĂRĂNDIȚA: Nu trebuie să dăm obraz cavalerilor.
TINCUȚA: Ei! parcă ei nu-și iau singuri destul obraz? Dar ia spune, Smărăndițo, ce facem noi astăzi?
SMĂRĂNDIȚA (căutînd): Ce să mai facem oare pentru ca să se mînie moș Sandu?
TINCUȚA: Asta-i lesne, că-i iute ca focul ton patera.
SMĂRĂNDIȚA: Iute dar bun. Se înduplecă la tot ce vroim. Știți una, sorioare?… Hai să mergem la hora din sat ca să jucăm dă ziua mea.
TINCUȚA: Cu țăranii?
SMĂRĂNDIȚA: D-apoi cum?… Ei nu-s oameni ca și noi?
TOATE: Bună idee!… Haide.
SMĂRĂNDIȚA: Să facem déjeuner mai întîi. (Strigă:) Florico, Florico!
SCENA VII modifică
DAMELE, FLORICA (alergînd din fund)
FLORICA: Aud, coconiță.
SMĂRĂNDIȚA: Spune să gătească masa și s-o aducă aci în grădină.
FLORICA: Bine, coconiță. (întră în pavilion.)
SCENA VIII modifică
DAMELE; ȚĂRANII (viind din fund cu buchete de flori)
SMĂRĂNDIȚA: Ce vuiet s-aude?
TINCUȚA: Vin țăranii cu bucheturi dă flori.
SMĂRĂNDIȚA: Vreu să mă feliciteze dă ziua mea, se vede.
ȚĂRANII
Azi e zi cu soare,
Azi e sărbătoare.
Iată-ne venim
Cu flori, și-ți dorim
Ani cu sănătate,
Cinci moșii cu sate,
Și un bărbățel
Ca un bujorel.
SMĂRĂNDIȚA (luînd buchetele și împărțindu-le la dame): Oameni buni, vă mulțumesc din toată inima și vă rog să veniți la mine, la orice nevoie îți avea, că oi fi prea bucuroasă să vă fiu dă ajutor.
ȚĂRANII: Să trăiești, coconiță! (Se trag în fund.)
SMĂRĂNDIȚA: Nu vă spuneam eu că țăranii sînt oameni ca și noi? … Priviți ce bucheturi frumoase ne-a aduseră.
TINCUȚA (zîmbind): Românu-i galant din născare.
SCENA IX modifică
Cei dinainte, GRAUR (alergînd din fund)
GRAUR: Florico, Florico!… Unde-o fugit căprioara? (Văzînd damele, stă încremenit.) Iaca, mă!… Iaca, iaca!
SMĂRĂNDIȚA: Ce vrea flăcăul ăsta?
GRAUR: Ian privește, tătucă, ce de mai Florici!… Să vede că-i belșug în Țara Muntenească!… (Se apropie.) Fa! (Începe a rîde prostește.) Fa!… da voi de unde-ați răsărit în calea me?
TINCUȚA (încet): Smărăndițo, mie mi-i frică.
(Damele dau semne de spaimă.)
SMĂRĂNDIȚA: Nu vă temeți!… Ăsta-i moldoveanu care a adus căprioara dă peste hotar.
GRAUR: Măi! că mîndre haine aveți voi pe-aici!… Parcă sînteți tot fete de răzeși de la Cașîn.
TINCUȚA: Ce zice? ce zice?
SMĂRĂNDIȚA: El ne ia de țărance… Las’ să rîdem nițel.
GRAUR (în parte): Îs mîndrulițe coz!… Îmi vine să le-apuc la hîrjoană. (Tare.) N-auziți, fa?
SMĂRĂNDIȚA: Ce-i, bădică?
GRAUR (rîde): Cînd mă uit la voi… știți? mă furnică pin inimă, că încă așa lighioi frumușele n-am întîlnit eu.
TOATE (rîzînd): Lighioi!… ce-i aia?
GRAUR: Multe căprioare am vînat; multe pătîrnichi am împușcat… D-apoi ș-așa pătîrnichi ca voi…
TOATE: Potîrnichi, noi?… ha, ha, ha.
GRAUR: Ba încă de cele de toamnă… Ș-așî-și îmi vine să vă prind în laț, că, pre legea me! pe soare pot căta, dar pe voi ba! (Se apropie de dame; aceste se trag în lături.) Nu vă temeți, fa, că doar și eu sînt om pămîntean… sînt flăcău, și poate să-mi aleg o nevastă dintre voi.
TOATE: Dintre noi? ha, ha, ha.
GRAUR: Da ce!… poate că vă veți fuduli c-un fruntaș ca mine?… Da eu îs ficior boieresc, fa!… Pot s-agiung și pristav, fa!… Care din voi vre să fie pristăvoaie?
DAMELE (vesele, între ele): Tu, ba tu, ba tu, ba tu.
GRAUR: Ei! încet, încet… Nu vă scoateți ochii de la mine, că ar fi păcat de-așa ochișori drăgălași. Trageți în sorți, și care din voi a avea parte de la Dumnezeu m-a lua.
SCENA X modifică
Cei dinainte, FLORICA
FLORICA (în parte): Tot acile-i moldoveanu?
GRAUR: Iaca și Florica!… Bine c-ai vinit și tu, să tragi în sorți… Cine știe, fa?… poate că ție ți-a cădea norocu. (Voiește s-o ia de mină.)
FLORICA (lovindu-l peste mînă): Șezi, mă. (Se apropie de dame și zice încet:) Masa-i gata.
SMĂRĂNDIȚA: Bine, bădică… dă-i lua o fată d-aci din sat, ai dă gîrid s-o duci peste hotar?
GRAUR: Hai, hai!… ba încă pe sus.
SMĂRĂNDIȚA: Da cum e p-acolo, pă la d-voastră?
GRAUR: La Moldova? la Moldova?… Dar n-ați auzit cînticu cel vechi care zice:
„La Moldova cea frumoasă,
Viața-i dulce și voioasă!
La Moldovei dulce soare,
Crește floare lîngă floare!”
SMĂRĂNDIȚA: Așa o fi, bădică; d-apoi vezi că și noi avem p-aci un cîntic ce zice:
„Dîmbovița, apă dulce,
Cine bea nu se mai ducel”
GRAUR: Nu zic ba, pentru că tot pămîntul românesc e un rai dumnezeiesc!… Însă la noi mai avem și alta.
TOATE: Ce?
GRAUR: O veselie mare!… O fală care o întinerit toate sufletele românilor.
TOATE: Da ce e?
GRAUR: Cum?… n-ați aflat vestea cea neașteptată?… Corona lui Ștefan-Vodă s-o găsit!
TOATE: Unde?
GRAUR: La Suceava, în mormîntu domnului!… Acum toată Țara Moldovii se simte mîndră și voioasă! Corona lui Ștefan cel Mare o ieșit din pămînt ca să încunune viitoriul țării!… Alta. nu se vorbește pe la noi… Ba încă este ș-un cîntic!
Mihail Pascaly (reprodus după I. Massoff, op. cit.)
TOATE: Îl știi?
GRAUR: Care român nu-l știe?
TOATE: Cîntă-ne-l să-l învățăm și noi, bădică.
GRAUR: Bucuros… Ascultați: corona moldovei
I
Pe a țărei noastre zare
O lumină crește-ncet!
Tot românul viu tresare
Ca din moarte înviet!
În genunchi toți cu sfială,
Fii acestui bun pămînt!
Căci lumina triumfală
Iesă dintr-un vechi mormînt!
TOȚI
În genunchi toți cu sfială,
Fii acestui bun pămînt!
Căci lumina triumfală
Iesă dintr-un vechi mormînt!
II
În acel locaș de pace,
În a morții vecinic somn,
De trei veacuri cine zace?
Ștefan, bravul nostru domni
În genunchi toți cu sfială,
Iată Ștefan cel slăvit,
Și corona-i triumfală
Ș-al său braț nebiruiți
TOȚI
În genunchi toți cu sfială,
Iată Ștefan cel slăvit,
Și corona-i triumfală
Ș-al său braț nebiruit!
O! coronă, ca și tine,
Noi în umbr-am fost perduți!
Varsă-n țară vii lnmine,
Să fim lumei cunoscuți.
În picioare toți cu fală!
Saltă, saltă, țara mea!
Căci corona-ți triumfală
Iar pe frunte-ți va ședeai
TOȚI
În picioare toți cu fală!
Saltă, saltă, țara mea!
Căci corona-ți triumfală
Iar pe frunte-ți va ședeai
TOȚI (cu entuziasm): Ura! ura! ura!
(În timp ce corul cîntă, doi lachei aduc din pavilion o masă bogată, o așează aproape de uși și iesă. Țăranii se retrag prin fund și iesă.)
GRAUR (urmărind țăranii pănă în fund, fără a vedea masa): Hai, mergeți de-acum din sat în sat și cîntați Corona - Moldovii, ca să se bucure românii de-o veste așa de bună.
FLORICA (către dame, încet): Coconițe, iată masa.
SMĂRĂNDIȚA: Poftim la dînsa, sorioare.
GRAUR (viind în scenă și dînd cu ochii de masă): Iaca, mă!… Ce masă împărătească!… Pentru cine-i masa asta, fa?
DAMELE: Pentru noi.
GRAUR: Pentru voi? ha, ha, ha… Mînca-v-aș de vii, că hître mai sînteți!… Da unde s-o mai dat așa praznic pentru de-alde voi?
SMĂRĂNDIȚA: Nu crezi?… Poftim la dînsa.
GRAUR: Cum?… Eu sa mă pun la masă boierească, ca să pat vro pacoste?… Ba, leliță, ba.
SMĂRĂNDIȚA: Atîta pagubă dacă nu primești. Noi n -avem teamă… Hai, sorioare, să mîncăm. (Damele se îndreaptă spre masă.)
GRAUR (căutînd să le oprească): Ian șideți binișor, fa, și nu v-apucați de pozne, c-or da boierii peste voi, șî-n loc de bucate, îți mînca o calcavură de cele tătărăști.
SMĂRĂNDIȚA: Calcavură?… ha, ha, ha… Ce-i aia?
(Damele se așează împregiurul mesei.)
GRAUR: Iaca, frate, că ele nu șuguiesc!… Se așează ca la masa lor!… Fa, nu glumiți cu dracu!
DAMELE: Bune bucate!
GRAUR: Ș-așî-și mănîncă ca dintr-a lor!… Mare ești, Doamne!… Înc-așa fete obraznice…
SMĂRĂNDIȚA: N-auzi, flăcău, cum te cheamă?
GRAUR: Graur!
SMĂRĂNDIȚA: Dacă ești graur, vină dă-ți mănîncă nu- mele fript.
GRAUR (apropiindu-se): Da ce?… poate c-aveți și grauri fripți?
SMĂRĂNDIȚA (arătînd un talger plin): Avem; privește aci.
GRAUR: Că bine zici!… Și buni-s, fa?
SMĂRĂNDIȚA: Dă minune… Vii la masă, ori ba?
GRAUR: Oare?… Mări ce-atîta! Ce-or păți ele, oi păți și eu… Curaj, Graure!… Iată-mă-s că viu.
(Merge de se pune în capătul mesei cu dosul spre pavilion.)
TINCUȚA (încet Smărăndiței): Smărăndițo, iată-l că vine.
SMĂRĂNDIȚA: Las’ să rîdem.
TINCUȚA: Dar dă ne-a vedea moș Sandu?
SMĂRĂNDIȚA: A rîde și el.
GRAUR: Florico, tu nu mănînci?
FLORICA: Nu.
GRAUR: Nu?… Pentru ce, suflețele?
FLORICA: Nu mi-i foame.
GRAUR: Poate că te-ai săturat cu mălai?… Și eu înc-am îmbucat o fălie, dar de praznic nu mă dau în lături. (Căutînd pe masă.) I! tătucă, ce de mai bunătăți!… Nici nu mai știu ce sînt și din care capăt să încep… Mămăligă nu-i, nici brînză zburată?
SMĂRĂNDIȚA: Ce mămăligă?… Na mai bine zalatină.
GRAUR: Cum ai zis?…slatină?… Adă și slatină, ce-a fi aceea.
DAMELE: Vrei și sardele, și pate-froid, și biftec?
(Îi umple talgerul.)
GRAUR: Vreu, vreu de toate… Puneți cole să-mi fac un balaniș-balmuș ca la cumătră… povestea țiganului.
TINCUȚA: Vrei și. saleam? …
GRAUR: Alechim-saleam?… bucate turcești?… Cum nu?… adă și alechim-saleam.
SMĂRĂNDIȚA (dîndu-i un gavanoșel cu muștar): Na și dă asta că e bună.
FLORICA (rîzînd, în parte): Îi dă muștar coconiță… Să vedem ce-a. face?
GRAUR (luînd gavanoșelul): Dulce-i mîncarea asta?
SMĂRĂNDIȚA: Dulce.
GRAUR: De-i așa, am să-nghit ca o lingură de masă, să mi se. dreagă pofta. (Ia o lingură de muștar și o bagă în gură.) Valeu! mămulica me, că iute-i!… Valeu!… mă arde, mă arde la inimă!… Apă, apă… Ba nu… vin, vin.
(Damele, rîzînd, îi întind pahare cu-apă.)
DAMELE: Na, na.
FLORICA (dîndu-i un pahar cu vin): Na, bea curînd. (În parte.) Sărmanu băiatu!
GRAUR (după ce a băut): A! m-am mai potolit!… (Cătră Smărăndița.) Așa ți-i gioaca, fa?… Ei! las’ că te-oi drege eu după masă… Cît pe ce era să-mi saie ochii din cap… Oi fi roș ca un rac.
SMĂRĂNDIȚA: Lasă, Graure, că mai frumos ești așa.
GRAUR: Oare?… Așa să fie, Florico?
FLORICA: Parcă ești un buhai dă baltă.
GRAUR: De cei care fac bu, u, u, u, la soare? (Rîde.)
(Toți rîd cu veselie.)
SMĂRĂNDIȚA: Ia ascultă… Na un pahar dă vin dă Odobești… Be-l în sănătatea noastră și ne cîntă ceva.
DAMELE: Dar, dar; cîntă-ne ceva.
GRAUR: Bucuros… Am să vă cînt un cîntic din vremea lui Tata Noe care-o discoperit via… Adă păharu-ncoaci, și să trăiți la mulți ani precum doriți!… Ascultați, și să faceți toate ca mine.
I
Tata Noe cel bătrîn
Fost-a fost pui de români
El a născut veselia
Căci a descoperit via!
(Bale încet cu un cuțit peste pahar de-și împreună astfel cînticul.)
Să-l slăvim,
Să-l cinstim
Tot cu vin,
Cu pelin,
Și voios
Și frumos
Să-nchinăm,
Să cîntăm.
TOȚI
(în cor)
(bătînd cu cuțitele fn pahare)
Să-l slăvim,
Să-l cinstim
Etc. etc. etc.
II
Cînd potopul s-a vărsat,
Toți cei răi s-au înecat!
Vra să zică, sorioare,
Cine-i rău de apă moare!
Însă eu
Sînt bun, zău!
Și voiesc
Să trăiesc
Bînd voios,
Bucuros
Vin, vin, vin
Și pelin!
TOȚI
(în cor)
Însă eu
Sînt bun, zău
Etc. etc. etc.
GRAUR (bînd): Ei!… noroc bun să deie Dumnezeu!… și la anu cu bine!… Să vă văd pe toate măritate tot cu flăcăi ca mine! (Chiuie, bea paharul pe jumătate și rămășița o aruncă peste cap în obrazul pitariului Sandu ce iesă din pavilion.)
SANDU (arătîndu-se la ușa pavilionului)’. Cine urlă așa acilea? (Primind paharul de vin in obraz.) Carnacsî! damele (văzînd pe Sandu, se scol degrabă de la masă și fug prin grădină, in culisele din stingă, în fund, strigînd): Voilà mon oncle! Sauve qui peut! Sauve qui peut!
GRAUR: Ce chiper? ce chiper?… Stați, fa… Ce-ați pățit?
SCENA XI modifică
GRAUR (la masă), SANDU
SANDU: Ce faci aci, hoțule?
GRAUR (în parte): îra! boieriu cel surd! Am pățit-o!
SANDU: N-auziși ce-am spus?… Ce faci aci?
GRAUR (tare): Fac praznic.
SANDU: Praznic!… Dă sufletul cui?
GRAUR: De sufletu bunicăi.
SANDU: Te-oi bunici eu acuș, obraznicule… Auzi! să mă boteze cu vin din cap păn-în picere!… dă bine ce m-am schimbat…
GRAUR (sculîndu-se): Apoi dă, cucoane… vina me-i? Țărancele dumnitale m-o scos din minte.
SANDU: Care țărance?
GRAUR: Cele care-o fugit strigînd: chiper, chiper, cînd te-o zărit. Ele mi-o zis că fac praznic și m-o poftit.
SANDU (în parte): Iar vro nebunie d-a Smărăndiței! Ei! s-a întrecutără cu gluma!
GRAUR (în parte): Oare ce bodogănește surdu?
SANDU: Ai noroc, sărmane, dă ce ai noroc… că almintirea ai mînca un praznic dă la mine, dă l-ai pomeni cîte zile-ai avea… Hait, cară-te dă p-acile, și să nu te mai văd,
GRAUR: Iaca mă car, boieriule. (În parte.) Păcat de copile că le las cu lacrimile pe obraz. (Doi Jochei vin de ridică masa.)
SANDU: Căratu-te-ai azi?
GRAUR: Cărat, cărat, (în parle) surdule!
SANDU: Ce-ai zis?
GRAUR (cît se poate de tare): Cărat, cărat! (Se depărtează prin fund, în dreapta, și iesă.)
SANDU (singur): Măi!… că obraznic român!… D-apoi și Smărăndița!… să se puie la masă c-un mojic!… to parecsilose!… Am s-o ocărăsc… Aoleo! că-mi curge vinu pin sîn. Trebuie iar să merg ca să-mi schimb rufele, că m-a lovi un guturai. (Merge spre pavilion.) Bre! bre!… anapodos cosmos! (Iesă.)
SCENA XII modifică
FLORICA (viind pe gînduri din stînga): Sărmanu bietu Graur!… Ce-a fi pățit el oare cu boieru?… Să fi mîncat o bătaie?… Păcat de-așa flăcău, că mare hîtru-i și pă plac!… Eu, una, știu că dă cînd a venit moldoveanu, parcă nu mi-s mințile acasă. Îmi vine tot să oftez!… m-a lovit doru!
Un dor ascuns în al meu sîn
Zace plînglnd, suferitor.
Ah! cum să fac și să alin
Plînsul amar acelui dor!
Ce vreu? nu știul… Pentru-al meu chin
Nimic nu e mîngîitor.
Ah! cum să fac și să alin
Chinul cumplit acelui dor!
Cîmpu-nflorit, cerul senin
În peptu-mi nasc tainic fior.
Ah! cum să fac și să alin
Neimpăcarea-acelui dor!
O! de-aș putea cu-al meu suspin
În cerul-nalt voios să zbor,
Numai atunci aș ști s-alin
Suspinul trist acelui dor!
SCENA XIII modifică
FLORICA, GRAUR (arătîndu-se după boschet)
GRAUR: Iaca Florica. Pst, pst!
FLORICA (tresărind): Cine-i?
GRAUR: Florico, fa.
FLORICA: Tu ești, Graur?
GRAUR: Eu.
FLORICA: Da n-ai plecat încă d-aci?
GRAUR: Nu fa, că nu pot… Mi-ați făcut farmici… Unde-i boieriu?
FLORICA: S-a dus în casă.
GRAUR: Ducă-s-ar ca ciocîrlia, că mare matuf îi!
FLORICA: Poate că te-a bătut, neiculiță?
GRAUR: Ba nu, dar cît pe ce era să văd pe dracu.
FLORICA (apropiindu-se de Graur): Bietu Graur!
GRAUR: Cică l-am botezat cu vin!… D-apoi și el ce-avea să vie tocmai la mijlocu praznicului?… N-am apucat măcar să-nghit o bucățică de slatină și de alechim… Am rămas flămînd… Unde-s celelalte fete?
FLORICA: S-a ascunseră pin grădină.
GRAUR: Așa li se cade dacă nu m-o ascultat și s-o apucat să mănînce masa boierească, masă străină.
FLORICA: Ce fel străină?… Era… masa lor.
GRAUR: A lor?… Cum, Doamne, iartă-mă!… așa mănîncă țărancele pe la. voi?
FLORICA: Da te-nșeli, sărmane, că ele nu-s țărance.
GRAUR: Țărance, răzeșițe… tot una-i.
FLORICA: Nici răzășițe, cum le ziceți pă la voi.
GRAUR: Măcar vătăjițe să fie, tot nu se cuvinea…
FLORICA: Nici vătăjițe.
GRAUR: De!… că n-or fi cu toate privighitorițe, deși au glas de privighitori.
FLORICA: Ba-s chiar cocoane.
GRAUR: Cucoane? cucoane!… Pușche pe limbă-ți!… Cucoane, ele?
FLORICA: Mai așa!… Nepoata boierului, coconița Smărăndița, cu prietinile ei, s-a îmbrăcatără dă azi-dimineață în haine țărănești.
GRAUR: Pentru ce?
FLORICA: Știu eu?
GRAUR: Poate ca să-mi placă mie?… Ha, ha, ha, ha!… Care vra să zică, m-am hîrjonit cu cucoane, eu?… am mîncat la masă cu cucoane?… I! mămulica me, căci n-am știut una ca asta!
FLORICA: Și ce făceai?
GRAUR: Ce făceam?… Le sărutam-pe toate… Încalte să pot zice și eu c-am sărutat obraz de cucoană în viața me.
FLORICA: Cum? zău?… ai fi îndrăznit?
GRAUR: Iaca!… ba mi-ar fi fost rușine poate cu niște țărance de sama me?… Dacă pe tine, Florico, de-aș vra să te sărut, nici că te-aș mai întreba.
FLORICA: Ba zău?
GRAUR: Dec! Nu cumva te-ai fasoli poate?
FLORICA: Mai știi?
GRAUR: E, e, e! Nu mă face, că eu acuș cerc.
FLORICA: Ian cearcă, să vezi.
GRAUR: Așa ți-i povestea, fa? Apoi așteaptă! (Se răpede s-o sărute.)
FLORICA (fugind): Prinde, dacă poți.
(Florica aleargă împregiurul boschetului; Graur o alungi.)
GRAUR: Măi, că sprintină căprioară!
FLORICA: Zbori, Graure, zbori.
GRAUR: Las’ că-i videa tu dacă te-oi prinde.
FLORICA: Hîș, pasere, hîș.
(În fund, în stînga se ivesc damele. Florica aleargă de se ascunde după ele. Graur se oprește.)
SCENA XIV modifică
DAMELE, FLORICA, GRAUR
GRAUR (în parte): Iaca cucoanele!
SMĂRĂNDIȚA: Ce este dă alergați așa?
FLORICA: Ia, nebunu ăl dă Graur vrea să mă prinză.
GRAUR: Ne giucam de-a baba-oarba. (În parte.) Să mă fac că nu știu de-s cucoane, ori ba?
SMĂRĂNDIȚA: De-a baba-oarba?
GRAUR: Știți ce, fa?… Hai să ne giucăm cu toții de-a baba-oarba ca să rîdem.
TOATE: Noi, cu tine?
GRAUR: Voi, cu mine, d-apoi cum?… Eu mi-oi lega ochii, și pe care-oi prinde-o, oi săruta-o și-oi lua-o de nevastă. (În parte.) Mare minune-ar fi să prind o cuconiță.
SMĂRĂNDIȚA (încet, cătră prietinele ei): Ce ne pasă?… Hai să ne jucăm.
GRAUR: Ei! vreți?
SMĂRĂNDIȚA: Vrem. (Dînd o batistă Floricăi.) Na, Florico, leagă-i ochii.
FLORICA: Vină-ncoa, Graure. (îi leagă ochii strins.)
GRAUR: Iată-mă-s. (încet, Floricăi.) Nu strînge tare, Florico… doar oi prinde-o duducă.
FLORICA: Degrabă ți-a fi?… Ia așa.
GRAUR: Valeu! că-mi plesnesc ochii!… Gata sînteți?
TOATE: Gata.
GRAUR: Cruce-agiută!… Să te văd, Graure, băiete!… acu să-mi vînezi cum se cade. (Damele se pun în rînd pe lîngă Graur și-l gîdile pe la nas și pe la urechi cu paie.)
GRAUR
(căutînd cu brațele întinse):
Baba, baba-oarba…
Unde-mi este roaba?
Brațele să-ntind
Roaba s-o cuprind.
(Apărîndu-se ca de muște.) Hîș, muscă… nu mă gîdili la urechi.
DAMELE
(alergînd vesele împregiur)
Roaba dacă-i prinde,
Capul ți-i aprinde.
Roaba-i ici, colea,
Ia-te după ea!
(Împreună.)
GRAUR
Baba, baba-oarba… etc.
DAMELE
Roaba dacă-i prinde… etc.
GRAUR: Cine mă gîdile pe la nas? (Strănută.) Să-mi fie de bine!
(Sandu se arată la ușa pavilionului. Damele, cum Îl zăresc, zic: „Voilă l’oncle, fuyons vite”, și se fac nevăzute pe furiș, în stînga.)
SCENA XV modifică
GRAUR, SANDU
SANDU (pe pragu ușei, în parte): Asta-i d-a treia oară că mă schimb astăzi. (Se coboară în scenă.)
GRAUR (îndreptîndu-se spre Sandu): Baba, baba-oarba… (Puind mîna pe Sandu.) Na că te-am prins! De-acum ești a me ș-am să te sărut. (Sărută pe Sandu cu foc.)
SANDU (luptîndu-se): Măi; șezi binișor.
GRAUR: Ba te sărut. (Iar îl sărută.)
SANDU: Măi, hoțule! ai nebunit? (Smuncește batista de pe ochii lui Graur.)
GRAUR (spăriet, în parte);. Vai de mine!… iar surdu?
SANDU (în parte): Ce-mi văzură ochii?… iar surdu! (Tare.) Măi, tălharule, nu ți-am poruncit o dată să lipsești d-acilea?
GRAUR: Ba mi-ai poroncit, cucoane; d-apoi vezi… așa-i păcatu cînd se leagă de român.
SANDU: Ce zici?
GRAUR (în parte): Tot n-o auzit! (Tare.) Păcatu!
SANDU: Ce păcat, măi?
GRAUR: Să vezi d-ta… Cînd plecasem ca să mă întorc acasă, îmi scoate dracu în cale un cîrd de fete.
SADNU: Ei! ș-apoi?
GRAUR: Apoi… dă! Fetele-s cu ochi de șerpe! Ele m-o fermecat și m-o oprit ca să ne giucăm împreună de-a baba-oarba.
SANDU: De-a baba?…
GRAUR (în urechea lui Sandu): Oarba!
SANDU: Carnacsî! (În parte.) Tot nebunii d-a Smărăndiței și d-a prietenelor ei!… Las’ că le-oi juca-o eu bună, dacă-i așa.
GRAUR (în parte, cu grijă): Oare ce mormăiește?
SANDU: Spune-mi, măi, cum te-a îndemnatără fetele la joacă?
GRAUR: Iaca cum. Se vede că le-am picat tronc la inimă și, pentru ca să nu-și scoată ochii de la mine, s-o prins între ele așa: care mi-a cădea la mînă, în gioc, pe-aceea s-o ieu de nevastă.
SANDU: Așa?
GRAUR: Așa.
SANDU: Și tu vrei să te-nsori?
GRAUR (rușinos): Cum nu, cucoane?… Așa copile curățele și mîndrulițe unde se mai găsesc!
SANDU: Dar care din ele îți place ție mai mult?
GRAUR: Apoi, dă!… Știu eu, cucoane?… Toate-mi sînt pe plac.
SANDU (rîzînd): Auzi, hoțu!….Ei, bine; eu îți dau voie s-alegi pă care-i vrea tu.
GRAUR: Oare?— Nu mă iei în rîs, cucoane?
SANDU: Nu, nicidăcum. Tu seameni a fi fecior dă oameni.
GRAUR: Dar, cucoane. Tată-meu îi vieri, și eu sînt ficior boieresc.
SANDU: Ce le trebuie mai mult fetelor? (În parte.) Am să le dau o spaimă sănătoasă nebunelor alea.
GRAUR (în parte): Cînd să mă-nsor c-o duducă, să mă fac și eu duducel… Valeu, mămulica me!… Ce-aș mai rîde!
SANDU: Ei! te-ai hotărît?
GRAUR: Hai, hai.
SANDU: Prea bine. (Strigă.) Neculae!
(Intră un lacheu.)
GRAUR: Neculai!
SANDU: Du-te dă cheamă preotul din sat și adună toți sătenii acilea-n grădină. (Lacheul iesă.)
GRAUR (în parte): Se vede că nu-i glumă… Vra surdu să mă boierească cu tot dinadinsu. (Damele se ivesc în fund, primblîndu-se pintre copaci.)
SANDU: Da oare unde-s fetele? (Zărindu-le.) A! iată-le. (Mergînd spre ele.) Ian veniți încoa, fetelor, că am să vă spun o veste mare.
SCENA XVI modifică
GRAUR, SANDU, SMĂRĂNDIȚA, TINCUȚA, FLORICA, DAMELE
DAMELE (alergînd): Ce veste? ce veste?
SANDU (în mijlocul lor): Mi-a mărturisit Graur că l-ați îndrăgit cu toatele.
DAMELE: Noi?… Ha, ha, ha.
SANDU: Dar, voi!… și că sînteți în stare să vă scoateți ochii pentru dînsul… Fiind însă că nu se poate să vă măritați toate cu el, am hotărît ca el s-aleagă dintre voi pă care i-a plăcea și s-o ia.
SMĂRĂNDIȚA (încet): Glumești, moșule?
SANDU (încet): Ba nici gîndesc… Ați vroit să vă țărăniți; ați mîncat la masă cu țăranii; v-ați jucat d-a baba-oarba cu țăranii… Nu vă rămîne decît să vă măritați cu țărani. Ș-așa-și am poruncit să vie preotul din sat ca să iacă chiar acum nunta.
TINCUȚA (spărietă): Auzi, Smărăndițo?
SMĂRĂNDIȚA: Aud, însă nu-mi vine-a crede… DAMELE (între ele, deoparte): Eu nu vreau să mă mărit cu Graur.
SMĂRĂNDIȚA: Nici eu.
GRAUR (în parte): Ian vezi-le cum se sfădesc de la mine!
SANDU: Hai, Graure, alege din copile pă care ți-a veni la socoteală, și să-ți fie dă noroc. Eu îi dau zestre o păreche de juncani ș-o vacă.
GRAUR (în parte): Pe care s-aleg oare?… Toate-mi sînt pe plac!… ș-apoi de-oi alege pe una, s-or măhni celelalte, mititelele!
SANDU: Ei!… te hotărăști azi?… Spune, pă care fată. vreai? Iaca și satul vine ca să fie față la cununia ta.
(Țăranii intră în scenă.)
DAMELE (între ele, foarte îngrijite): Se trece cu gluma, moș Sandu. Mie-mi vine-a plînge. Asta nu-i de suferit.
SANDU (în parte): Ian vezi-le cît sînt de spăriate!… Lasă, lasă! le-oi învăța eu să-și uite ighemoniconu boieresc. (Tare.) Dă, Graure, fii cu inimă, că fetele-s dă soi.
GRAUR: Cred și eu, dar aș vra s-aleg și nu știu, că-s toate una mai dihai decît alta… Ian să le privesc și să le cercetez mai de-aproape. (Se apropie de dame și le privește cu de-a măruntul.)
DAMELE (trăgîndu-se îndărăt): Să ne cerceteze!
GRAUR: Nu vă temeți, fa, că doar n-am să vă mănînc.
SANDU: Ei!… ți-ai pus ochiul pă vrouna?
GRAUR (oftînd): Cu greu, cucoane… Dar știi ce?… eu oi zice o cimilitură, și care din ele a gîci-o mai întîi, aceea să fie a me. Te primești?
SANDU: Întreabă-le pă ele dacă primesc.
GRAUR: Vă primiți, fa?
SMĂRĂNDIȚA (încet cătră dame): Am scăpat! (Lui Graur.) Primim.
SANDU (cu mirare, în parte): Kirie eleisonl… ele primesc!
GRAUR: Ei! dar ascultați și gîciți:
„Două steluțe cu raze line
Lăsat-a cerul plin de lumine
Și pe-a ta frunte ele-au căzut…
Gici, drăguliță, că le sărut.”
(Vorbind.)
Gîcit-ați ce-s steluțele cele două?
DAMELE: Ba nu.
FLORICA
„Eu ți-oi răspunde precum tu vrei:
Două steluțe sînt ochii mei.”
DAMELE (cu bucurie): Bravo, Florico!… A gîcit Florica!… Ea sâ se mărite cu Graur.
GRAUR: Mai stați, mai stați; nu vă grăbiți, că mai am o cimilitură.
„O vezi închisă rumenă floare;
Cum se deschide vezi lăcrimioare.
În a ta față ea s-a născut…
Gîci, drăguliță, că o sărut.”
(Vorbind.)
Gîcit-ați ce-i floarea cea rumănă?
DAMELE: Ba nu, ba nu.
FLORICA
„Cimilitura nu-ți este grea:
Rumena floare e gura mea!”
GRAUR: Tocmai!… Tu ai gîcit, Florico, tu a me să fii de-acu. damele (între ele, cu bucurie): A! ne-a scăpat Florica.
SMĂRĂNDIȚA: Dă vreme ce Florica are să aibă parte dă tine, Graure, noi cu toatele îi facem o zestre dă 200 dă galbeni.
GRAUR (sărind în sns): Ura!… să trăiți!… ura!
FLORICA: Coconiță, dă-mi voie să primesc numai pă jumătate din zestre, iar ceealaltă jumătate s-o dați în folosu săracilor,
GRAUR (nebun): Ura!… să trăiască Florica!
SANDU: Aferim, copila mea!… Fapta asta ți-a fi dă noroc; căci cine dă -la săraci e bun la Dumnezeu! (Cătră săteni.) Măi!…. ziceți lăutarilor să sune o horă, ca să jucăm cu toții la nunta Floricăi.
TOȚI: Hora, hora!
GRAUR: La gioc, voinicește, că eu voi cînta o horă de la Moldova.
(Toți se prind în horă. Graur cîntă)
I
Hai în horă de-i juca,
Lelițo, lelițo, fa!
Că eu sufletul ți-oi da,
Lelițo, lelițo, fa!
Tu ești mîndră la privit,
Lelițo, lelițo, fa!
Eu, voinic, bun de iubit,
Lelițo, lelițo, fa!
II
Lelițo de la munteni,
Lelițo, lelițo, fa!
Treci cole, la moldoveni,
Lelițo, lelițo, fa!
Să ne prindem soțiori,
Lelițo, lelițo, fa!
Și să fim ca doi bujori,
Lelițo, lelițo, fa!
Peară dracul dintre noi,
Lelițo, lelițo, fa!
Să fim una amîndoi,
Lelițo, lelițo, fa!
Tot un trup ș-un suflețel,
Lelițo, lelițo, fa!
Uniți ca Cinel-Cinel,
Lelițo, lelițo, fa!
(Cortina cade)