Citind pe Baudelaire

 

Mai recitesc o pagină bolnavă
Din spleen-ul tău încarcerat în rime,
În noaptea asta plină de otravă,
Când nu mai râd, căci nu mă vede nime...

Mai recitesc și filă după filă,
Par niște triste galbene petale,
E pretutindeni brumă fără milă
Și-atâta toamnă-n versurile tale...

Ce turn înalt, strălucitor de gheață
Ți-e mintea... Văd la orice cotitură
Cum câte-un picur proaspăt de viață
Primește-a morții cuminecătură...

Pe rând, pe rând, viziuni multicolore,
Bețiile cu-a lor apoteoză
Mor în căderea vorbelor sonore,
Când visu-și moaie aripa-n nevroză.

Simt sufletul învins cum ți se frânge,
Un Crist cu pieptul zdrențuit de suliți,
Pare că văd cum ai stropit cu sânge,
Pe unde-ai fost, noroiul de pe uliți...

Cum, stând așa, cu coatele pe masă,
Urâtu-ncinge fruntea mea de ceară,
Iar noaptea grea asupra mea îl lasă:
O lespede pe-o pace funerară...