Ciuma

poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri


Frunză verde salbă moale,
Adus-a un nor în poale
Boala cea mai rea din boale!
Noru-n țară s-a lăsat,
Peste oameni a plouat,
N-a plouat ploaie curată,
Dar cu ciumă-amestecată!
Unde-ajunge picătura,
Se închid ochii și gura,
Ochii să nu mai privească,
Gura să nu mai grăiască!
Plină-i țara, mult e plină
De scaieți de mărăcină;
Unde-s tufe prin potici
Sunt morminte de voinici,
Unde-s tufele mai dese,
Morminte de jupânese,
Unde-s tufele mai rari,
Morminte de fete mari,
Unde-s tufele mai vii,
Tot morminte de copii.
Frunză verde porumbică
Stă voinicul la potică.
Ciuma rea îi iese-n cale,
Voinicul zice cu jale:
„Na-ți calul cu armele
Și-mi lasă tu zilele."
Ea-i răspunde: „Dragul meu!
Cal și arme nu voi eu,
Dar pe tine chiar te vreu".
Frunză verde garofiță,
Trece-n câmp o copiliță
Cum e crinul înflorit,
Cum e bună de iubit.
Baba Ciuma cea păgână
Mi-o apucă strâns de mână.
Copilița-i zice: „Ciumă!
Nu-mi fii ciumă și-mi fii mumă![1]
Na-ți salba cu florile
Și-mi lasă tu zilele."
Ea-i răspunde: „Drăguliță!
Am o neagră sălbuliță[2]
De cercat la gâtul tău,
Care nu te-a prinde rău."
Frunză verde toporaș,
Iat-un dulce copilaș
Care-alungă-un fluturaș.
Unu-aleargă, unul zboară:
Ciuma-i prinde și-i omoară!
Frunză verde poamă acră,
Iată-o babă, iată-o soacră[3]
Cum o vede Ciuma-ndată
Dă la fugă spăimântată,
Culegând în calea ei
Pruncușorii mititei,
Nevăstuice tinerele,
Copilițe gingășele,
Feciorași cu mintea crudă
Și bărbați voinici la trudă.
Ducă-s-ar în pribegie!
Ducă-s-ar în cea pustie,
Îndărăt să nu mai vie!

Note modifică

  1. Spaima răspândită în țară de răutatea ciumei a născut mai multe legende și proverbe. Cel mai caracteristic din toate este proverbul scos pe seama mamelor neomenoase și care zice: Cutare e ciumă, nu e mumă. Asemene se zice de un om rău și dușmănos că l-a fătat ciuma.
  2. Aluzie la petele acele negre lăsate de boala ciumei pe trupurile victimelor sale.
  3. Un proverb poporal sună în următorul chip:
    Soacră, soacră
    Poamă acră!
    De te-ai coace cât te-ai coace,
    Poamă dulce nu te-ai face.
    Ideea satirică cuprinsă în aceste versuri e destul de aspră, însă imaginea ciumei spăimântându-se la vederea unei soacre și fugind din țară numai că a întâlnit-o, face a presupune că autorul necunoscut al legendei a avut multe daune din partea mamei nevestei lui.

Ciuma a bântuit țara în mai multe rânduri, pe timpul când hotarele ei dinspre Dunăre și dinspre Bugeac erau expuse călcării dușmanilor. De la așezarea carantinelor însă, ea a fost ferită de grozăviile acelei cumplite epidemii.