Clevetici, ultra-demagogul

 

Cîntat de d-nul Luchian, pe Teatrul din Iași. 1862.

(Teatrul reprezentă un salon.)

Clevetici

(cu frac negru, jiletcă Robespierre, cravată de matasă albă și cu barba-n furculiță, intră pe ușa din fund).

Sănătate și frățietate, domnilor cetățeni!… Am aflat că sînteți adunați în colegiu eleptoral pentru alegerea unui deputat, și iată-mă-s, alerg ca să vă espun profesiunea mea de credință.

Eu sînt celebrul Clevetici

Cunoscut nu de mult pe-aici,

Liberal ultra, jurnalist

Și constituționalist.

Unii-mi zic că-s demagog,

Alții că sînt numai un gog…

Dar eu n-asud, eu sufăr tot

Căci sînt un mare patriot!

Ce vroiesc eu, domnilor?… O știți din coloanele ziarului meu: Gogoașa patriotică.

Vreu mai întîi consacrarea aptului de la 5 și 24 ghenar, ca unul ce este făcut de mine și numai de mine…

Dar, domnilor, eu singur am fost atît de putinte ca să aprind soarele acelei zile memorabile!… Și, cu toate aceste, priviți: nu-s nici macar un ministru!

Al doilea. Vreu respeptul Convențiunei cu condițiune de a fi schimbată în totul, ca una ce a fost elaborată de străini, fără concursul patriotic al românilor…

Al treilea. Vreu sufragiul universal pentru ca toată țara să se prefacă într-o urnă eleptorală. Vreu mai mult, domnilor; vreu ca tot locuitorul să fie reprezentant al Națiunei.

Ce spectacol măreț!…

Patru milioane de deputați la un loc cerînd cuvîntul!

Sînt novator, am idei mari.

Idei revoluționari.

Vreu să răstorn, să schimb, să dreg…

Dar ce cîștig?… cu ce m-aleg?

Unii îmi zic vrednic roman.

Alții pretind că-s șarlatan!

Dar eu n-asud, eu sufăr tot,

Căci sînt un mare patriot!

Ce vreu eu, domnilor?… Un lucru prea simplu! Vreu libertatea absolută!… Să nu mai atîrne servitorii de stăpîni, copiii de părinți, soldații de șefi…

Vreu ca toți bunii români să se poată aduna cu miile cînd îi voi chema eu, fără a da de știre guvernului. Vreu egalitatea perfectă!… să nu mai fie săraci și bogați, mici și mari, slabi și grași, proști și cu cap, oameni și vite… Vreu să imitez în țara mea toate fazele revoluțiunei franceze, căci numai prin tulburare o națiune se civilizează… dar cine m-ascultă? Găsesc o oarbă opusăciune din partea unor strigoi unor retrograzi ruginiți ca Sandu Napoilă.

Munții cei mari cu-ale lor stînci

Vreu să-i răstorn prin văi adînci.

Să nivelez tot pre pămînt…

Dar cine-mi crede de cuvînt?

Unii îmi zic să sînt tribun.

Alții pretind că sînt nebun!

Dar eu n-asud, eu sufăr tot,

Căci sînt un mare patriot!

Ce vreu eu, domnilor? Vreu să fiu caua, să fiu spada de Damocles a conservatorilor și idolul popului suveran!

De aceea vreu să împart moșiile proprietarilor… Dar mă veți întreba dacă eu însumi sînt proprietar? Ba nu, însă aceasta nu invalidează convicțiunile mele socialiste. Eu, domnilor, sînt un cetățean însetat de glorie și de amoarea popularităței, și, prin urmare, oricît de grele să fie împregiurările politice ale țârei, eu am curagiul a striga în gura mare: arme, arme, arme! căci mă cred brav ca Ștefan cel Mare și ca Mihai Viteazul.

Vreu pre români să-i fac pe loc

Romani antici, viteji de foc,

Ca să ținem resbel cu ruși,

Englezi, chinezi, turci, nemți și pruși.

(se aude afară bătaie de tobă. Clevetici se sparie strigînd:) Aoleo! ce să fie? (el aleargă la fereastră și se întoarnă adăogînd:) Am crezut că-s ei!…

Unii îmi zic că-s hărțăgos.

Alții pretind că-s cam fricos…

Dar eu n-asud, eu sufăr tot,

Căci sînt un mare patriot!

Ce vreu eu, domnilor? Vreu libertatea cea mai nemărginită a presei, pentru ca să pot batgiocori cînd îmi place și pe cine-mi place. Vreu să răstorn tot ce esistă, pentru ca să-mi fac un pedestal din ruinele prezentului și să mă urc pe acel pedestal ca să proclam republica democratică și socială. Trecutul e al strigoilor, prezentul e al moderaților, viitorul e al meu!

Trecut, prezent, nu mă sfiesc

Să-i critic rău, să-i osîndesc,

Căci eu, eu, eu și numai eu,

Sînt bun român și știu ce vreu.

Unii m-admir, alții mă-nchid.

Unii mă plîng, alții mă rîd….

Dar eu n-asud, eu sufăr tot,

Căci sînt un mare patriot!

Cercați, domnilor, să mă trimiteți la Cameră, cu mandatul de reprezentant al Națiunei, și atunci veți videa ce poate Clevetici… Închipuiți-vă că sînt în Cameră… iată-mă-s la locul meu… (se pune pe scaun.) Cer cuvîntul, d-le președinte… cer cuvîntul… nu mi-l dai? prea bine! (se scoală și vine în fața publicului.) Am cerut cuvîntul pentru ca să combat opiniunea emisă de d-nul ministru de finanțe în cestiunea budgetului. Deși onorabilul preopinent a cerut cestiunea prealabilă, voi întreba ce este budgetul, d-lor? Budgetul, d-lor, este pulsul unui stat!… trebuie în consecință să-l pipăim cu luarea-aminte a unui medic… Lăsînd dar deoparte pe d-nul ministru de finanțe care a sulevat această cestiune urgentă, mă voi adresa cătră d-nul ministru de justiție, pentru ca să-l întreb: cum de a cutezat a călca sacrul princip al inamovibilităței consacrat de Convențiune, depărtînd de la giudecătoria nu știu cărui district pe onorabilul cetățean Cîrcioc, ce a dat atîtea probe de integritatea cea mai pură și de patriotismul cel mai pur? Îmi va răspunde negreșit d-nul ministru de resbel că formarea unei nouă baterii este necesară? Însă, domnilor, strămoșii noștri romani, companionii de arme al strămoșului nostru Traian, n-aveau trebuință de atîtea tunuri pentru ca să învingă pe inimici, și cînd e cestiunea de bani, se cuvine să fim economi, căci acest budget este produs de obolul săracului, acelui sărman asuprit și nenorocit, pe care cad toate sarcinele!… acelui ilot ce geme de secoli, fără ca d-nul ministru de interne să se fi îngrijit pănă acum de a propune Camerei un proiept de lege pentru ușurarea clasei de gios… A! D-le ministru de interne! dacă ai avea alte gînduri decît acel de a prinde o rădăcină eternă pe scaunul președinței, ai gîndi că dinaintea d-tale două drumuri sînt deschise, acela urmat de Bimbașa Sava și acela urmat de Cavur!… În darn D-nul Ministru al afacerilor străine mă întrerumpe sub pretest că n-aș fi în cestiune… D-lui nu știe uzul parlamentar, dar eu… sînt trimis aici de Națiune ca reprezentantul intereselor ei. Acest mandat sacru îl voi îndeplini ca cetățean liber și liberal, apărînd cu energie și cu logică (iute) libertatea, egalitatea, dreptatea, fraternitatea, inviolabilitatea, inamovibilitatea, autonomia, Convențiunea, drepturile naționale, garda națională, partidul național și celelalte… (răsuflîndu-se) căci eu… și de ce nu? am toate calitățile de a fi ministru!… O mărturisesc cu toată modestia, d-lor, pentru că am fost, sînt și voi fi cetățean român și nu am obicei de a aprinde lumînări, din contra, eu le sting… (glasul i se stinge; el urmează a vorbi prin gesturi.)

Frați căuzași, m-ați auzit?

Sînt elocuent apelpisit.

Vorbesc, vorbesc, vorbesc, vorbesc

Păn’ce pe toți-i obosesc.

Unii-mi zic ritor hazliu,

Alții-mi zic palavragiu!

Dar eu n-asud, eu sufăr tot,

Căci sunt un mare patriot!

(Iesă maiestos.)

(Cortina cade.)