Cocheta bătrîna la oglinda
| Cocheta bătrîna la oglinda de Cezar Bolliac |
Tu văzuși, văzuși, oglindă,
Frumusețea-mi răsărind,
Și cu-ncetul eclipsindă,
O vezi iarăși apuind.
În zadar colori silite,
Frumuseți de-mprumutat;
În zadar sunt îngrijite
Niște flori ce s-au uscat.
Plîngi, oglindă, plîngi cu mine!
Nu găsim ce mai cătăm!
Cînd mă văz acum în tine
Amîndouă ne-ntristăm.
Acea buclă aurie,
Ce cu grații resfiram,
O vezi tristă, argintie,
N-o-ngrijesc cum o-ngrijam!
Acea frunte îngerească,
Care-atîți o adora,
A-nceput să se-ncrețească;
Nu mai este ce era.
Acea pieliță ca crinul,
Acei ochi ce schinteia,
Cele buze ca rubinul,
Cea dintură ce sticlea,
Ca nălucul se trecură:
Sunt ca flori ce-au veștejit!
N-au lăsat nici o trăsură,
Moartea parcă le-a pălit.
Plîngi, oglindă, plîngi cu mine
Nu găsim ce mai cătăm!
Cînd mă văz acum în tine,
Amîndouă ne-ntristăm.
Prin povața ta, odată,
Iscusința mea făcea
Mii de inimi ca să bată,
Mii de capete-ntorcea.
S-a dus timpul fericirii,
Cînd în fața ta săltăm
Să-mi cerc armele zîmbirij:
O! ce lume subjugam!
Dimineața cînd, zglobie,
Încă-n patu-mi te priveam,
Ce ascunsă bucurie!
În ce fermec mă răpeam!
O! ce dar e tinerețea!
Și noi cum o nengrijim!.
Ce frumoasă-e frumusețea,
Dar, puțin ne folosim!
Să mai vie înc-o dată,
Cu cercarea care am;
Să mă văz iar adorată...
Ș-atunci... viața, Doamne, ia-mi
Inima-mi ș-acum a cere,
Ș-acum încă aș iubi...
Mă gîndesc... o! ce plăcere
În amor a birui!
Dar sunt armele zdrobite
De ast timp afurisit,
De ast timp ce ne trimite
Brazdele de îngrozit;
De ast timp care pălește
Orice-n drumuri va călca,
Ș-urmele ce tipărește
Nu-i putinț-a se spăla!
Toți aceia care-odată
Îmi da lacrăme d-amor,
Abia mila lor mi-arată;
Îmi surîd drept un favor,
M-ocolesc; Îi văz departe;
Se anunț de confidanți;
A lor glume sunt deșarte:
Sunt amici, nu sunt amanți!
În deșert sunt mușcătoare;
În deșert sarcasmul meu;
Căci acum nu dă fioare
Aeru-mi picant sau greu!
Plîngi, oglindă, plîngi cu mine!
Nu găsim ce mai cătăm!
Cînd mă văz acum în tine,
Amîndouă ne-ntristăm.