Colomba/(1)

 

inima duce-n codru sub piept ca o caleașcă
privirea-n desfrunzire pe-o gură precum scrin
pleoapa mea de tine se umple ca o ceașcă
și-oprești în respirare tălăngile-n declin

cuvintele cresc nalte în seară ca porumbul
drumuri se-ncrucișează ca ochi pe-aceste bănci
vânătoresc când luna în frunză-și sparge plumbul
și plopi ca o cireadă se-ncumetă cu lănci

obrazul tău desface lungi câmpuri de secară
în ora ce se-alungă cu haite de lumini
plimbi degetul prin coaste ca albii ce secară
o treaptă-n amintire te-ntârzie-n ruini

și-azi pasul meu te scrie cu vinele în cridă
coapsele - ce corăbii - în aerul robust
surâsul îți umbrește o buză ca firidă
și liniștea în ierburi ți-ajunge până-n bust

trup cu-arături cu-ntoarceri cu umăru-n fântână
și tâmpla încuiată cântec topit în os
pupilă ce se-nchide pe gleznă ca o mână
sufletul tău în palme izvor feruginos

plâns întrerupt în ceasul adânc ca o tăcere
c-un cer ce se dilată prin toamna unde crești
și linia dintre arbori ne-ntunecă ne cere
când frunțile sub noapte se-ating ca două vești