Colomba/4
te cauți în sărutul ce-și rupe-n umăr spicul
când glasurile-n aer desfășură-un covor
basarabean și cerul își dezlipește plicul
dar sapă-n mădulare și-n ochi un coridor
o desfrunzire-nseamnă pe umbletul tău peșteri
și amintirea-n coaste îți strânge pasu-n chingi
străină când plecarea te ustură-n descreșteri
și sufletul mi-l sfărâmi cu degetele cinci
azurul se-ntregește cu sângele-n otravă
fum răsucit în arbori și-n umerii ca grinzi
cu pântecul în șarpe și brațele-n otavă
cuvintele în aer se sparg precum oglinzi
apele sunt cu vine și mușchi ca niște pulpe
și-n biciuire carnea garoafelor în vânt
vertebrele tăcerii se deslușiră suple
și-n melc și-n ierburi grase în fugăriri urcând
femurul ca pleoapa și inima-n călușul
cu coapsele-ntre trestii lapte stelar te-aprinzi
dar tâmplele pe umeri își rotunjiră plușul
și gândul tău îl pipăi și-l urmăresc ca-n zimți
știu clopotu-ntre coaste și plantele marine
grădină-n os săpată cu brațele-n lămâi
știu fructele rotunde ca mersul tău și pline
de coacăze-n mireasma de buruieni în clăi
mă-nsemni precum o hartă și-n mine ca o perlă
pură-n ficat topită te știu dintr-un calcar
dar flacăra-n tărie te-nnoadă ca nacelă
te-adun ca o simbrie te-nchid ca un săltar
în rumenire glasul sporește ca o jimblă
urcă de-aici pe scara din sângele meu scump
când te primesc cu mierea-n pleoapă și pe limbă
și te închei sub coaste cu degetul ca bumb
în gura-naltă focul își împletește osul
de-azur, și pasul trage în ceară-n anotimp
dar noaptea-ți limpezește pe frunte abanosul
pe pântecu-ți terasă cu plante reci mă plimb
te regăsesc în umăr și-n râs ca într-o glastră
c-un braț în amintire lămpile te-auresc
și te apleci pe buza umedă ca fereastră
din glezna-n evantalii ierburi și-arome cresc
mă vânturi precum spicul și-mparți cu dumicatul
cu zările-n fântână ochiul deschide-un șanț
te știu adânc în mine ca-n fund de mări uscatul
te-nfigi ca-ntr-o gingie mă clatini ca un lanț
roche de apă somnul, vinele - ce curele
de transmisiune - vântul îți scrie bustu-n roci
un bun-rămas ne-apropie răsuflul în perdele
ca scoarțe de mesteacăn palmele când le-ntorci
cu mâinile amare și buzele-n lucernă
și umbrele sfințite în amurgiri cum cozi
de păun, cu trecutul la căpătâi ca pernă
și munții-n fum se-apleacă spre noi ca voievozi
cristalele de aer stau limpezi în ospățuri
paharele-n dantelă cu chei de buruieni
rupi sufletul-n privire și tâmplele ca hățuri
când vorbele-n întoarceri ca turmele le-ndemni
cu pulpa în ferigă urci dură din visare
și mă cuprinzi ca-n trestii te-adun ca un năvod
cu frunțile-n descreșteri și membrele în sare
dar trupu-ntreg spre tine e-ntins precum un pod
te-apleci și-ntrebi privirea și degetul-n licoare
mă-ncerci ca pe un lacăt și bați ca-n lăicer
genunchiul ca o ușă mă umple de răcoare
și sângele-n desfaceri se reazimă de cer
un răsărit nesigur a pus o poleială
pe zarea care urcă cu iedera-n grilaj
și-n cearcăne pleci capul cu floare de cerneală
dar te adun în palmă jăratec ca-n făraș
surâsul în aramă ți-l depărtezi în surle
și drumurile-n toamnă pe-un povârniș ne sug
știu brațele și ochii și gleznele ca scule
prețioase, ești în mine scrisă cu meșteșug
un chiot lung se rupe din pleoapele în dungă
și-n via din pupilă cu pulbere de var
singurătate-n preajmă se-așează ca o glugă
dar te răstorn în fierberi pe mâini de samovar