Comorile lui Vodă

 

Alături cu drumul împărătesc, care trece prin orașul Sireti, și duce pe lîngă satul Bălcăuț la Suceava, se află o gîrlă.

La începutul gîrlei acesteia, adică acolo unde se întâlnește Sasca cu Miezenii, două dealuri care se află în partea despre amiaz a Sîretiului, se văd niște adâncituri de pămăit.

Adânciturile acestea însă nu sunt adîncituri firești, ci ele sunt gurile a trei pivnițe, în care se află mai multe buți de bani.

Iar buțile acelea sunt așezate acolo de un Vodă, despre care se zice că a domnit oarecând în Moldova și a locuit la Sireti, și care la ascunderea comorilor sale, a lăsat urice, care spun cu cea mai mare acurateță unde-i sunt comorile ascunse și cît de mare e numărul banilor, ce se află într-însă.

Nu mult după alipirea Bucovinei la Austria zice că dînd Moldova de uricele. acestea, trimise în înțelegere cu împărăția noastră, o comisie să caute pivnițele, să le destupe și să scoată comorile ascunse într-însele.

Comisia, mergînd și sosind la starea locului, deschise planurile, ce le-a fost luat cu dînsa, căută într-însele, și dînd de urma pivnițelor, au pus pre mai mulți oameni ca să sape și să le destupe.

Trei zile și trei nopți de-a rîndul se munciră oamenii puși să sape, fără să dee de pivnițe. La sfîrșitul zilei a treia însă săpătorii au dat de trei uși de fier.

Multă și mare muncă au avut oamenii cu săpatul. Dar și mai mare chin au avut ei acuma cu deschiderea ușilor. În sfîrșit totuși izbutiră cu mare chiu și vai a le deschide.

Și cînd le deschise, ce să le vadă ochilor ? O mulțime de buți stau înșirate pe lîngă pereții pivnițelor pline de aur lucitor ca fața soarelui.

Săpătorii, cum deteră cu ochii de aurul cel strălucitor, bucuria lor ; îndată trimise soli în oraș să cheme comisia, care era dusă la cină, ca să vie, să numere buțile și să scoată comorile.

Dar pînă se adunaseră domnii, din care era alcătuită comisia aceea, la un loc, pînă se porniră și sosiră, un izvor, care s-a iscat pe neașteptate, umplu tustrele pivnițele cu apă.

Săpătorii, văzînd aceasta, prinseră degrabă a scoate apa, și scoate azi, scoate mîine, scot mai multe săptămîni de-a rîndul, fără s-o mai poată găti de scos, căci pare că era lucru pocit, cu cît scoteau ei măi repede și mai bărbătește, cu atît și apa izvoria și creștea mai tare.

Se vede că izvorul acela de apă era blăstămul lui Vodă […]

De aceea și comisia, văzînd de la o vreme că numai degeaba se muncesc oamenii cu scosul apei, puse să încuie din nou ușile, să astupe gurile pivnițelor și se întoarse apoi cu nasul în pămînt și cu buzele umflate de unde a venit.

Și de-atunci și pînă astăzi nimene nu s-a mai încumetat a destupa pivnițele acelea și a scoate comorile, care se află într-însele.