Complotul bubei
de Bogdan Petriceicu Hasdeu
4597Complotul bubeiBogdan Petriceicu Hasdeu


"Descrierea pe care anticii ne-au lăsat-o despre leproși provoacă orare. În 1321 acești nenorociți ajunseră să creadă că, dacă s-ar găsi un mijloc de a transmite întregii lumi oribilul flagel de care erau contaminați, ar putea și ei să ajungă la ranguri înalte..."
CIBRARIO

Era-ntr-o bătrână pădure,
Din care vrăjmașa secure
Nu smulse o creangă de brad:
P-o stâncă de fulger crăpată,
P-o râpă de șerpi îmbălată,
P-o beznă cu fundul în iad.

În cuibul acei văgăune
Precum într-o cronică spune
Din secolul patrusprezeci -
A fost o petrecere mare:
Leproșii din mii de hotare
Veniră pe mii de poteci.

Vedeai o icoană grozavă!
Tot bube, pocnind de otravă,
Pe brațe, pe coapse, pe frunți!
Otrepuri, de mult închegate,
Lipite pe răni destupate,
Ca niște oribile punți!

Obrajii lor - cronica spune
Păreau ca un foc de tăciune
Cu spuză-nvelit împrejur,
Când negrul cu roșul s-alungă,
Trecând pe de lături în dungă,
Alb, vânăt, și galben, și sur!

S-așează pe gânduri în iarbă,
Și buba pe bubă se-ntreabă:
Cum merge și ce-i de făcut
În lume să nu mai domnească
Tăria și fala trupească,
Frumosul călcând pe cel slut?

Se scoală atunci din grămadă
O fiară, un monstru, o pradă
A unui sarcasm infernal:
Atât de urât că, văzându-l,
N-ai pune pe oameni d-a rândul
Cu cel mai hidos animal!

Se umflă a scoate cuvântul,
Și parcă vuiește mormântul,
Răsună un glas din plămâni,
Pe care ca toți să-l auză,
Îl trage prin nări și prin buză,
Sudoarea curgând peste răni!

"De prin puțuri și izvoare
Toată lumea bea
Așa el zicea
– Fraților, pricepeți oare
Cugetarea mea?

Apa-i pentru noi scăpare,
Iute la fântâni,
Din glezne și mâini
Dați-le cu mic și mare
Puroaie din răni!

Toate țările să fie
De sus până jos
Și până la os
Un popor de carne vie:
Lepros și lepros!

Ha, ha, ha! Să vezi atunce
O viță ș-un soi
Întocmai ca voi:
Unde-i sântul ca s-arunce
Cu piatra în noi?.."

Trecu d-abia o lună,
Buboșii împreună
Acum din nou s-adună
În codrul cel spurcat;
Dar nu mai este jale,
Ci râsuri triumfale,
Sunând în deal și-n vale,
Ca dracii în sabat!

Aduce fiecare
Cu sine pe spinare
Bucata-i de mâncare
La prânzul canibal:
Nemăcinate grâne
Servind în loc de pâine,
Cu vrun ciolan de câine
Sau un picior de cal!

Apoi voioasa ceată,
De stârvuri săturată,
Încinge desfrânată
Un danț nerușinat:
Satan rânjind se pune
Cu pompă să-ncunune
Cumplita urâciune
Cu groaznicul păcat!...

Strigați de bucurie,
Săltați de veselie,
Căci lepra cu urgie
Se mișcă pas la pas:
Prin târguri și prin sate,
Cu ape-nveninate,
Ea țările răzbate,
Puțin i-a mai rămas!

Priviți-o cum pătrunde
În turnurile unde
D-abia se mai ascunde
Seniorul tremurând;
Bordeiul și palatul,
Săracul și bogatul,
Opinca și-mpăratul
O vor simți pe rând!

Atunci din voi oricare
Va fi ușor în stare
Și el s-ajungă mare,
Căci lepra-i chiar pe tron!
Și iacă din nimică
Bubosul se ridică
Marcheze ori vlădică,
Sau cel puțin baron!

Și nu visează nime
C-o nouă nobilime
Se urcă la nălțime
Pe feudalul car!
O bubă moștenită,
De secoli învechită,
E cea mai strălucită:
Lepros ereditar!

În urmă, se-nțelege,
Veți născoci o lege,
Că nimeni nu s-alege
De nu va fi bubos:
Căci este cu dreptate
Ca prin majoritate
Rotund să meargă toate
Sub cerul luminos!

O goană-nverșunată
Se va porni pe dată
În lumea cea curată
Pe bietul nesupus,
Ce nu vrea să-nțeleagă
Că trebuie o plagă
Să fie țara-ntreagă
Când buba șade sus!

Printr-un decret se schimbă
Orice idee strâmbă,
Scoțându-se din limbă
Că lepra e un rău;
Și după chip și seamă,
Pe pânză și p-aramă,
Veți face fără teamă Bubos pe Dumnezeu!!..

Poporul înconjoară pădurea fără veste
Și-i pune foc:
Leproșii pân' la unul, bărbați, copii, neveste,
Au ars pe loc.

Memoria lor însă p-o lespede funebră
D-atunci s-a scris,
Pe care se citește:
"Creștini, fugiți de lepră Ca d-un abis!"

De câtva timp încoace, furtuna, pe morminte
Cutrierând,
Se zbuciumă a șterge bătrânele cuvinte,
Străbunul gând.

De lene uită lumea ispitele-i antice.
Și iar la sfat
Se grămădesc buboșii, visând să se ridice
– Pân' la palat!...