Confesiuni
de Magda Isanos
Imnuri pentru pământ (1946) / Țara luminii (1946)


Am multe lucruri de scris,
de plante și ape line,
care toate-nchid câte-un vis,
mai rămuros, mai ciudat ca mine.

Când plouă nu se-ntâmplă nimic.
Oamenii spun: asta vine de sus;
streșinile-ngână: pic, pic,
și gâlgâie-n putred apus.

Totuși, am văzut zânile
cum țineau deasupra capului mâinile
si dansau în iarba cea nouă,
bucuroase că plouă.

Am văzut în fiece lucru-o mișcare
de rugăciune si adorare;
în arbori, dimineața, o strălucire.
Nu te speria, trandafire!

E-atâta freamăt nebănuit
din cauza ceței, deasupra lacului adormit...
Și-apoi, fiecare spune: o floare,
ca si când n-ar fi o minune destul de mare.

Primăvara sta, o bucată grea de pământ,
poate chiar un mormânt;
si-apoi deodată-aceste ființi,
străvezii ca îngerii, păsind cuminți.

„De unde veniți? întrebam,
aproape palidă de mirare și frică,
mărgărete, petunii, șopteam,
cine din noapte, cine vă ridică?”

Oamenii însă râdeau de-aceste cuvinte;
pentru dânșii, auzul si văzu-i tocit.
Nimic nu luau aminte,
și jumătate parc-ar fi dormit.

Spuneau: „E nebun poetul,
vorbește cu arborii si cu pietrele”...
Atunci m-am depărtat de dânșii cu-ncetul,
le-am uitat graiul și vetrele.

Domeniu public Această lucrare se află în domeniul public deoarece drepturile de autor au expirat. Se aplică în Statele Unite, Canada, Uniunea Europeană și în acele țări cu o limită a drepturilor de autor acoperind întreaga viață a autorului acesteia plus 70 de ani. Traducerile publicate ulterior pot fi supuse drepturilor de autor.