Consacrat memoriei de leufca

 

Doamno, ce întru mărire, în aurora vieței tale,
De frumsețe-ncântătoare și de grații erai plină,
Defăimând deșert onorul cărui gloatele se-nchină,
Ț-ai ales pentru urmare a virtuței greua cale.

Dănuitul al tău suflet de-nsușimile morale
A sacrat doritei patrii sânte-altare de lumină,
Ca prin fapte strălucinde, preste țara cea latină
Să răsară de nou timpul a triumfurilor sale.

Acea rază nemurindă, pentru glorie creată,
Ce lucit-au preste mine încă-n timpul de giunie,
Aleu, s-a înturnat iară la-obârșia-i necurmată.

Dar în miezul a durerei ce-mi rămâne-n suflet vie,
Cea scânteie care-aprins-ai nu s-a stânge niceodată
Și-a trăi cu tine-unită în a ceriului tărie!